Undă de șoc în Statele Unite, după ce Charlie Kirk, influent activist de dreapta şi susţinător al lui Trump, a fost împuşcat în timpul unei întâlniri publice, la o Universitate din Utah. Tânărul a fost dus de urgență la spital, dar nu a supraviețuit. Moartea lui Charlie Kirk a generat un val de reacții, cea mai sonoră fiind a președintelui american.
Donald Trump a acuzat discursurile „stângii radicale” că au contribuit la uciderea prin împuşcare, miercuri, a unuia dintre aliaţii săi politici fideli, influencerul Charlie Kirk, pe care l-a calificat drept „martir al adevărului şi al libertăţii”.
Podcaster-ul conservator, purtătorul de cuvânt al tinerilor pro-Trump, a fost ucis în timpul unei întâlniri publice la o universitate din Utah (vestul SUA). Căutările sunt încă în curs pentru a găsi trăgătorul, ale cărui motive rămân deocamdată necunoscute, scrie AFP.
„Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei care au contribuit la această atrocitate”
„De ani de zile, stânga radicală compară americani remarcabili precum Charlie cu naziştii şi cu cei mai răi criminali şi ucigaşi în masă din lume.
Acest tip de retorică este direct responsabil pentru terorismul cu care ne confruntăm astăzi în ţara noastră, şi acest lucru trebuie să înceteze imediat”, a acuzat preşedintele american într-un videoclip publicat pe reţeaua sa Truth Social. Mulți au înțeles că mesajul îi este „dedicat” în principal lui George Soros, mai ales în contextul declarațiilor pe care le-a făcut președintele, la adresa miliardarului, la finalul lunii august. Citiți mai multe AICI.
„Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei care au contribuit la această atrocitate şi la orice altă formă de violenţă politică, inclusiv organizaţiile care îi finanţează şi îi susţin”, a mai declarat, miercuri, liderul de la Casa Albă.
Înainte ca liderul de la Washington să iasă cu acest mesaj, mai multe personalităţi trumpiste l-au calificat pe Charlie Kirk drept „martir” căzut în apărarea valorilor conservatoare şi creştine.
Un suspect a fost arestat, înainte de a fi eliberat mai târziu în cursul zilei, potrivit şefului FBI.
Președintele a ordonat coborârea steagurilor americane în bernă
De altfel, chiar Donald Trump a anunțat decesul lui Charlie Kirk, la câteva ore după ce bărbatul de 31 de ani a fost împuşcat. Nenorocirea a fost surprinsă în videoclipuri care au circulat rapid pe reţelele de socializare.
Preşedintele a ordonat coborârea steagurilor americane în bernă, în semn de omagiu pentru cel care a fost o piesă importantă în ultima sa campanie prezidenţială.
Pasionat de dezbateri cu studenţii, Charlie Kirk participa la un eveniment în aer liber în campusul Universităţii Utah Valley.
În jurul prânzului, ora locală, „s-a tras un foc de armă asupra lui Charlie Kirk”, care a fost „evacuat de la faţa locului de către gărzile sale de corp”, a transmis universitatea pe X.
În imagini se vede cum acesta, lovit în gât, se prăbuşeşte pe scaun, în timp ce în public se aud ţipete de panică.
„Vreau să fiu foarte clar, este vorba de un asasinat politic”, a subliniat guvernatorul republican al statului Utah, Spencer Cox, în cadrul unei conferinţe de presă, notează News.ro.
Potrivit anchetatorilor, singurul glonţ a fost tras de pe acoperişul unei clădiri din campus, de către un bărbat îmbrăcat în negru, în ceea ce pare a fi un asasinat ţintit.
Val de reacții după tragedie
Fosta candidată democrată la alegerile din 2024, Kamala Harris, consideră că „violenţa politică nu are loc în America”.
Fostul preşedinte Joe Biden a cerut, de asemenea, ca acest tip de violenţă „să înceteze imediat”, în cor cu alte personalităţi de stânga: Barack Obama, Bernie Sanders sau guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.
Fostul parlamentar din Utah, Jason Chaffetz, care se afla la faţa locului, a explicat pentru canalul Fox News că Charlie Kirk răspundea la o întrebare din public când a fost lovit de un glonţ: „În timp ce răspundea, s-a auzit împuşcătura”.
Originar din suburbia Chicago, creştin şi susţinător al purtării de arme de foc, tânărul a abandonat studiile pentru a se dedica activismului.
Era liderul unei mişcări de tineret: Turning Point USA. Cofondată în 2012 de influencerul pe atunci în vârstă de 18 ani, această asociaţie a devenit în decurs de un deceniu cea mai mare grupare de tineri conservatori din Statele Unite, notează aceeași sursă.
Cu 6,9 milioane de abonaţi pe Instagram şi 3,8 milioane pe YouTube, influenţa sa a fost folosită pe scară largă de Donald Trump pentru a atrage tinerii americani, promovând o concepţie ultratradiţională despre familie.
Charlie Kirk avea 31 de ani, fiind căsătorit și tatăl a doi copii.
…”De ani de zile, stânga radicală compară americani remarcabili precum Charlie cu naziştii şi cu cei mai răi criminali şi ucigaşi în masă din lume….”
Nu vi se pare ca exista o asemanare si in randul unor politicieni, influenceri, jurnalisti, actori, etc si in Romania?
Aceeasi retorica , copy paste ?
Nu vi se pare ca se incadreaza la infractiunea de instigare?
Deci, sorosistii nu se mulțumesc cu finanțări ilegale și amestec în toate mizeriile politice și numai, la nivel mondial, ci văd că au trecut la crime. Cred, însă, că de data asta, s-au pus cu cine nu trebuie.