Israelul a atacat Qatarul sau mai bine zis conducerea Hamas din Qatar. La data de 9 septembrie 2025, armata israeliană a lansat o lovitură aeriană în Doha, capitala Qatarului, vizând conducerea politică a Hamas. Operațiunea, denumită în ebraică Atzeret HaDin („Ziua Judecății”), a fost planificată ca represalii pentru atacurile din 7 octombrie 2023. Casa Albă a fost informată de israelieni și la rândul ei i-a informat pe qatarezi. Vă aduceți aminte ce a spus Trump acum câteva zile? A transmis un mesaj către Hamas ca să elibereze ultimii ostateci israelieni ca altfel va fi mare necaz. Și a fost! Au fost semnalate explozii în zona Katara (Doha), în apropierea stației de carburanți Legtaifiya, provocând coloane de fum negru și mobilizare în forță a ambulanțelor și forțelor de ordine.
Lovitura a vizat lideri importanți ai Hamas aflați într-o întâlnire pentru a discuta un plan de încetare a focului propus de SUA. Printre cei vizați se numără Khalil al-Hayya, Zaher Jabarin, Muhammad Darwish, Khaled Mashal, Musa Abu Marzouk, Taher al-Nono şi alții. Rămâne neclar dacă liderii au fost uciși. Surse Hamas susțin că au supraviețuit, în timp ce anumite surse mediatice vorbesc despre cel puțin cinci victime – dintre care un fiu și un consilier al unui lider Hamas – fără a confirma moartea liderilor principali. Lovirea pe teritoriul unui stat terț – și încă al mediatorului-cheie al dosarului Gaza – escaladează disputa dincolo de teatru și creează un precedent riscant pentru “execuții țintite” extrateritoriale. Condamnarea oficială a Qatarului invocă încălcarea flagrantă a dreptului internațional.
Există un risc de militarizare a unui nod critic al SUA: Qatar găzduiește baza militară Al Udeid (CENTCOM). O criză prelungită la Doha complică postura americană, mai ales după atacurile iraniene asupra bazei din iunie 2025. Qatar a condamnat atacul ca fiind „laș” şi o „violare flagrantă a dreptului internațional și a suveranității sale”. Națiunile Unite, prin vocea secretarului general Guterres, au denunțat încălcarea suveranității. Iran, Emiratele Arabe Unite și Turcia au criticat atacul drept periculos și destabilizator. Arabia Saudită a calificat atacul drept „brutal” şi a oferit sprijin Qatarului. Lovitura a intervenit chiar în timpul discuțiilor de încetare a focului mediate de Qatar și Egipt. Acțiunile Israelului au complicat enorm aceste eforturi, amenințând să compromită negocierile în curs și să prelungească conflictul. Israelul a afirmat cu tărie că operațiunea a fost o inițiativă proprie: “Israel a inițiat-o, Israel a executat-o, iar Israel își asumă întreaga responsabilitate” – a declarat premierul Benjamin Netanyahu Atacul denumit “Ziua Judecății” reprezintă o escaladare semnificativă în conflictul regional, prin implicarea directă a Qatarului – un stat-cheie în medierea păcii – și prin reacțiile dure ale comunității internaționale. Rămâne de văzut dacă incidentul va deschide un nou front diplomatic sau va accelera răspândirea acestor măsuri în plan regional. Impact operațional imediat: efect asupra lanțului de comandă Hamas chiar dacă liderii cheie au supraviețuit (informație încă neclară), relocarea forțată, securizarea comunicațiilor și dispersarea echipelor de negociere produc fricțiune și încetinesc decizia strategică. Complicații pentru mediere: rolul Qatarului ca și gazdă a negocierilor este afectat; credibilitatea de garant de securitate intră sub semnul întrebării, ceea ce poate muta sau îngheța discuțiile.
Ce traiectorii pot avea relațiile diplomatice probabile în 30–60 zile? În primul rând o răcire controlată Doha–Jerusalem + menținerea medierii. Qatarul condamnă ferm, dar păstrează canalul de negocieri pentru că este pârghia sa principală regională (scenariu de bază). Vorbim de o coagularea a unei reacții arabe/Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) cu accent pe drept internațional și suveranitate, fără măsuri coercitive majore, probabil o retorică dură, pași practici limitați. Poate apărea o escaladare indirectă: creșterea activităților proxi (rachete/dronă) din Liban, Siria, Irak sau Yemen, pentru “costuri reputaționale” fără implicare directă a statelor-gazdă (inferență pe baza tiparului regional; fără sursă unică decisivă); repoziționare a negocierilor (de ex. Cairo) dacă Doha insistă pe garanții suplimentare imposibil de oferit rapid. Israel ar putea invoca autoapărarea împotriva unui actor non-statal (Hamas) găzduit de un stat terț; contestabil dacă Qatar “nu poate/nu vrea” să prevină folosirea teritoriului său. Disputa rămâne aprigă în doctrina recentă. Care este percepția internațională? Narativul “încălcării suveranității” câștigă tracțiune în capitalele europene și în Sudul Global.
ONG-uri juridice au condamnat acțiuni similare în 2025. Este o greșeală de calcul? Orice victimă civilă/cadru diplomatic arab ar putea declanșa contramăsuri diplomatice durabile și presiuni pe Washington. Ce se mai poate întâmpla? Fragmentarea canalelor de negociere: dacă Hamas refuză să continue la Doha, timpul până la o încetare a focului crește, cu costuri umanitare și reputaționale suplimentare; o reacție iraniană/proxi asupra infrastructurii energetice/transport maritime din Golf; riscul să se corelează cu eventuale replici israeliene ulterioare. Ce trebuie urmărit? Mutarea sau suspendarea negocierilor (anunț oficial Qatar/Egipt/ONU); măsuri de securitate la Al Udeid și travel advisories/avertizări de călătorie occidentale pentru Doha (context bazat pe precedenta lovire iraniană a bazei); reacții coordonate ale GCC (note comune, convocați ambasadori) vs. comunicate individuale; semnale IDF despre faza următoare a campaniei contra leadershipului extern (briefinguri, revendicări suplimentare). Cum s-au implicat SUA și Europa? Mesajele că SUA “au fost informate” vor fi disecate pentru a stabili gradul de coordonare—cu potențial cost politic intern. La Washington se analizează gestionarea dublă a riscului (protejarea Al Udeid și menținerea rolului Qatarului ca mediator). În UE este o presiune pentru o poziție comună pe suveranitate vs. lupta contra terorismului; importanță deosebită pentru relațiile energetice cu Qatarul. Ce recomandări avem pentru momentul actual de la liderii implicați? Pentru mediatori: securizare sporită a locațiilor de negocieri, redundanță (Cairo/Amman), deconfliction hotline cu actorii militari regionali; pentru state occidentale- comunicare publică echilibrată (condamnare a țintirii civile și a încălcărilor suveranității + presiune pentru reluarea negocierilor); planuri de continuitate pentru cooperarea de securitate în Qatar; pentru actori comerciali/energetici-monitorizare a riscurilor de întrerupere în transporturile din Golf; scenarii de rerutare și asigurare.
Vreau să va aduc la cunoștință sau să vă reamintesc un plan pentru Gaza și o viziune vehiculată în media occidentală și arabă: „Ziua de după Gaza”-planul israelian de 32 de pagini și viziunea lui Donald Trump. Planul a fost vehiculat în presa americană ca fiind planul lui Trump dar nu este adevărat. După aproape doi ani de război în Gaza, comunitatea internațională caută o formulă pentru „ziua de după”. Două seturi de propuneri au atras atenția presei și a opiniei publice: un document israelian de 32 de pagini și ideile avansate de fostul președinte american Donald Trump. Deși adesea confundate, cele două inițiative au origini și obiective diferite. Planul israelian de 32 de pagini a fost elaborat de: Israel Defense and Security Forum și Jerusalem Center for Security and Foreign Affairs. Documentul propune un cadru pragmatic pentru viitorul Gazei. Planul, redactat în decembrie 2023, are trei axe centrale: Securitate-prezență militară israeliană temporară, control strict al frontierelor și eliminarea completă a Hamas; Guvernanță– instalarea unei administrații palestiniene „curățate” de influența Hamas, cu sprijinul unor state arabe moderate; Reconstrucție-programe internaționale de infrastructură, cu accent pe locuințe, energie și apă. Documentul a circulat în interiorul guvernului israelian ca un plan de lucru, dar nu a fost asumat oficial la nivel internațional. Viziunea lui Donald Trump: în paralel, Donald Trump și apropiații săi au lansat propriile idei pentru Gaza, într-o manieră mai spectaculoasă, dar și mai controversată. Printre propunerile centrale se numără: tutela americană-plasarea Gazei sub o administrare SUA sau internațională, cu promisiunea unei reconstrucții rapide; transformare economică- crearea unui fond denumit „GREAT Trust”, menit să transforme Gaza într-o „Rivieră a Orientului Mijlociu”, axată pe turism și investiții; relocare voluntară-oferirea unor compensații financiare (aproximativ 5.000 USD/persoană) pentru palestinienii dispuși să emigreze. Aceste idei au fost prezentate parțial în campania politică a lui Trump și prin intermediul unor colaboratori precum Steve Witkoff și Jared Kushner, dar nu au fost consolidate într-un document oficial comparabil cu planul israelian. Planul israelian a fost privit ca realist pe componenta militară, dar insuficient conturat politic. În schimb, propunerile lui Trump au atras critici severe la nivel internațional, fiind considerate irealiste și discriminatorii. Pe scurt, planul de 32 de pagini este o inițiativă israeliană de securitate și reconstrucție, în timp ce viziunea lui Trump este mai degrabă un set de idei politice, fără bază instituțională clară. Ambele însă reflectă complexitatea dosarului Gaza și dificultatea de a găsi o soluție acceptată atât de Israel, cât și de comunitatea internațională și de palestinieni.
Concluzii: Ce însemnă planul israelian? Obiectiv: eliminarea Hamas și securitate pe termen lung. Măsuri: prezență militară israeliană temporară, controlul frontierelor, guvernanță palestiniană alternativă. Puncte tari: realist militar, include reconstrucția. Slăbiciuni: lipsa unui partener palestinian credibil, risc de contestare regională. Șanse de aplicare: moderate, dar dependente de sprijinul Egiptului, Qatarului și altor state arabe. Viziunea lui Trump? Obiectiv: rebranding economic al Gazei sub tutelă americană. Măsuri: administrare SUA/internațională, relocare „voluntară” cu compensații, investiții prin „GREAT Trust”. Puncte tari: accent pe reconstrucție și dezvoltare economică. Slăbiciuni: contestat legal și moral, lipsă de legitimitate locală, neclar ca implementare. Șanse de aplicare: scăzute, mai ales pe termen scurt. Ce riscuri strategice au aceste planuri? Lipsa legitimității palestiniene – fără un partener local, orice plan rămâne vulnerabil; Blocajul regional – Qatar, Egipt și alte state arabe trebuie implicate; fără ele, niciun proiect nu va funcționa; Criza umanitară – amânarea reconstrucției va alimenta radicalizarea și instabilitatea. Ce se recomandă? Pentru Israel: să integreze planul de securitate într-un cadru internațional acceptabil, cu implicarea Egiptului și a Qatarului. Pentru SUA: să clarifice dacă susțin un rol direct în Gaza sau doar sprijină medierea; să evite idei percepute ca expulzări masive. Pentru comunitatea internațională: să creeze un fond multilateral de reconstrucție, independent politic, cu participare ONU și a statelor din Golf. Pentru actorii arabi: să își asume un rol de garant în tranziția politică, pentru a preveni reinstalarea Hamas și chiar finanțarea întregului proiect de reconstrucție. Planul israelian de 32 de pagini oferă o bază strategică mai realistă, dar insuficientă politic. Propunerile lui Trump au vizibilitate mediatică, dar puține șanse reale de implementare. Soluția viabilă pentru Gaza depinde de un compromis care să îmbine securitatea israeliană cu legitimitatea palestiniană și cu un cadru regional-internațional solid pentru reconstrucție.
Post Scriptum: Atacul de marți, 9 septembrie, i-a vizat pe liderii Hamas, Khalil Al-Hayya și Zaher Jabarin, a declarat unul dintre israelieni și un oficial qatarez. Mulți dintre liderii politici de top ai Hamas erau reuniți într-o întâlnire în momentul atacului, au declarat oficialii arabi. Nu a fost imediat clar dacă cineva a fost ucis în atac sau cum a fost efectuat acesta. Forțele aeriene israeliene și-au demonstrat capacitatea de a ataca la distanțe mari, cu atacuri repetate asupra miliției Houthi din Yemen și sute de misiuni deasupra Iranului, fiecare la peste 1.600 de km distanță. Atacul a fost cel mai recent dintr-un an de atacuri dure care au scos în evidență priceperea militară și de informații a Israelului, precum și dorința sa de a le utiliza. Într-o perioadă relativ scurtă, Israelul a eliminat conducerea Hamas, a miliției libaneze Hezbollah și a programului nuclear al Iranului; a distrus o mare parte din echipamentul militar al Siriei; a ucis lideri militanți și alți inamici în Gaza, Teheran, Damasc și Beirut; și a explodat simultan pagere și walkie-talkie-uri purtate de mii de soldați Hezbollah. Israelul are un istoric de atacuri la adresa liderilor politici ai Hamas. În iulie 2024, l-a ucis pe principalul lider politic al grupării, Ismail Haniyeh, cu o bombă în camera sa de la o pensiune militară bine păzită din Teheran. Israelul a trimis o echipă de agenți să-l ucidă pe liderul Hamas, Mahmoud al-Mabhouh, într-o cameră de hotel din Dubai, în 2010. A eșuat o tentativă de otrăvire a liderului Hamas, Khaled Meshaal, în Amman, Iordania, în 1997. Oficialii din Israel și SUA sunt de mult timp frustrați de faptul că liderii Hamas, pe care SUA au desemnat-o drept grupare teroristă, pot trăi deschis și confortabil în Doha, în timp ce colegii lor militanți comit atentate cu bombă și alte atacuri în Israel.
