În noaptea de 10 septembrie, câteva drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Varșovia le-a doborât, iar la scurt timp, în cor, capitale occidentale, instituții europene și, desigur, Bucureștiul nostru cel „responsabil”, au început să bată tobele războiului. Au lăsat în aer o singură întrebare: chiar vrem să activăm Articolul 5 și să pornim Al Treilea Război Mondial pentru câteva bucăți de metal rătăcite?
Evident, nimeni nu poate ignora un fapt esențial: Rusia, prin invadarea Ucrainei și tot felul de alte gesturi provocatoare la granițele NATO, poartă o vină majoră pentru climatul de nesiguranță din regiune. Nu poți trasa linii roșii în Europa și, în același timp, să pretinzi că nu creezi panică! Moscova face un joc periculos, iar aceste incidente – fie intenționate, fie accidentale – pun în pericol stabilitatea întregului continent.
Dar, să fim serioși: dacă Vladimir Putin ar fi dorit cu adevărat să lovească Polonia, nu trimitea cinci-șase drone rătăcite, ci zeci de astfel de aparate și alte câteva rachete de temut – Iskander sau Oresnik – capabile să facă scrum ținte reale, de comandă ale armatei. Incidentul pare mai degrabă un episod marginal al războiului de la graniță decât începutul unei ofensive împotriva NATO.
Însă, chiar și așa, de câteva zile, rețeaua soroșistă, această hidră care își întinde tentaculele prin politică, presă și ONG-uri „bine finanțate”, dă din coadă cu o frenezie suspectă. De la Davos la Bruxelles, de la Paris la Washington, băieții s-au reactivat în forță.
Coincidență sau nu, la doar câteva zile după ce Donald Trump l-a amenințat direct pe George Soros și pe fiul său, amintindu-le de legea RICO și de posibile legături cu crima organizată, brusc, lumea întreagă este împinsă spre un conflict deschis cu Rusia. Întâmplare? Greu de crezut.
România, trompeta de serviciu
În timp ce Polonia strângea deja resturile dronelor și își cârpea acoperișurile, guvernanții de la București s-au trezit să dea și ei declarații inflamate. Nu-i așa că e reconfortant să vezi că, deși avem profesori în grevă, spitale în moarte clinică, taxe mărite, salarii care intră la apă și o datorie externă care face să roșească și Grecia anilor ‘2000, conducătorii noștri au găsit timp și energie să cânte aria războiului?!
Noua „vedetă” de la Externe, Oana Țoiu, mare susținătoare a valorilor soroșiste, s-a repezit pe X cu un mesaj de parcă urma să semneze actul de capitulare al Kremlinului. „Încălcarea spațiului aerian… inacceptabilă… solidaritate deplină… măsuri adecvate…” – fraze scoase la xerox din manualul globalist de propagandă.
Nici Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, nu s-a lăsat mai prejos: „Un incident foarte grav, o escaladare periculoasă. România este în contact permanent cu aliații săi. Vom răspunde ferm.” Cum anume? Cu ce? Tragem cu praștiile MApN împotriva rachetelor hipersonice rusești? Sau poate facem o licitație rapidă pe SEAP pentru scuturi din carton? Vrea ministrul USR ca românii să afle pe pielea lor ce poate un „Oreșnik”, genul de rachetă pe care ucrainenii nu o vor uita în veci?
România, țara care cumpără F-16 second-hand și care repară fregate la fier vechi, se declară gata să dea o replică „fermă” Rusiei. Am râde, dar e prea tragic. În timp ce polonezii fac curățenie după dramele nopții, ai noștri încă își caută căștile de paradă din depozite.
Cum era de așteptat, presa mainstream s-a aliniat imediat. Antenele, Pro-urile și restul gloatei aservite soroșiștilor au început să bată tobele războiului mai repede decât Varșovia. Peste tot, prezentatori de știri cu ochii bulbucați de indignare ne-au explicat de ce nu trebuie „să stăm drepți în fața agresorului rus”.
Serios, acum, dragă presă: poporul ăsta, care trăiește de la o lună la alta, nu visează să meargă la război pentru agenda unei elite demo(no)crate adusă în sevraj de victoria lui Donald Trump! Poporul vrea salarii decente, spitale funcționale și școli fără mucegai. Nu „mobilizare generală”. Dar, când ai finanțatori cu conturi grase și o agendă globalistă clară, e normal să îți faci datoria – bagi spaima în oameni și dai cu „pericolul rusesc” de trei ori pe zi, ca un ceai de sunătoare pentru isterici. Viteji de tastatură, atenție ce vă doriți: românii n-au chef să fie carne de tun pentru visele febrile ale rețelei soroșiste!
La Varșovia și Bruxelles, orchestră completă
Premierul Donald Tusk, omul de paie al Davosului și favorit al rețelei Soros, a cerut imediat activarea Articolului 4 din Tratatul NATO – pasul dinaintea escaladării majore. „Consultări între aliați”, „integritatea teritorială amenințată”… limbaj diplomatic pentru „hai să punem benzină pe foc!”.
Roberta Metsola, șefa Parlamentului European, a declarat solemn că „Polonia are tot dreptul să se apere”. Evident! Ce ar fi trebuit să spună? Că poate a fost un accident, că nu are rost să transformăm totul într-un casus belli? Nu, discursul trebuia să fie clar: Uniunea Europeană e unită și pregătită. Pregătită de ce? De o catastrofă planetară? Desigur. Și de câte ori a fost vorba de apărarea intereselor cetățenilor de rând, Uniunea s-a arătat la fel de unită? Când facturile la energie s-au dublat, unde era unitatea? A, da, atunci ni se spunea să facem dușuri reci și să stingem lumina!
Și, totuși, când a venit vorba de fapte, nu doar de vorbe, NATO a transmis clar (Casa Albă, să nu avem nicio îndoială!), printr-un oficial care a vorbit sub protecția anonimatului, că nu tratează incidentul ca pe un atac. Adică: mai liniștiți-vă, băieți! Am mai văzut filmul ăsta acum doi ani, când o dronă căzută pe teritoriul Poloniei a fost „sigur rusească” și s-a dovedit, ulterior, ucraineană. Dar, rețeaua soroșistă nu se încurcă în detalii. Important e să fie agitat poporul, să fie mobilizată presa și să se creeze isteria colectivă.
Și, totuși: vrem război?
Adevărata întrebare nu e dacă Rusia trebuie „pedepsită” – fiindcă, fără îndoială, Kremlinul a adus războiul pe continent și a încălcat, de nenumărate ori, regulile jocului internațional. Ci dacă noi, românii, suntem gata să murim pentru agendele ascunse ale unei lumi din care nu facem parte. Chiar vrem să riscăm un Al Treilea Război Mondial pentru câteva drone, pentru agenda unui miliardar globalist și a rețelei sale? NATO însuși nu vede aici un atac, dar corul globalist cere sânge.
Cine plătește nota? Costurile? Morții? Viitorul copiilor noștri? Cine le calculează? Nu Soros și prietenii săi! În birourile luxoase de la Davos, în conturile bancare ale rețelei Soros, nu se simte suflul rece al unui război mondial. Ei vor rămâne liniștiți în vilele lor, cu avioanele private gata de decolare. Nota o vor plăti popoarele: cu sânge, cu sărăcie, cu viitorul copiilor de la București, Varșovia, Berlin sau Praga amanetat.
De aceea, înainte să mai batem tobele războiului, ar fi cazul să ne întrebăm: cine apasă, de fapt, pe trăgaci? Suntem un popor obosit, manipulat și împins de niște conducători idioți spre o prăpastie din care nu mai e cale de întoarcere.
