Ursula bate tobele războiului! Nicușor, drepți la apel!

Europa nu dansează pe muzică de vals, ci pe ritmul tobelor de război. Iar cea care bate darabana este nimeni alta decât Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, transformată peste noapte în generalissim autoproclamat al flancului estic din NATO. Dacă-i lipsește ceva acestui tablou, ar fi doar uniforma kaki și cascheta cu stele aurii. Restul le are: program de front, inspecții militare, vizite la fabrici de armament și o coloană oficială care seamănă mai degrabă cu o caravană de mobilizare decât cu o delegație de birocrați de la Bruxelles.

Turneul Ursulei este fără precedent. Din Letonia până în Bulgaria, de la Helsinki la Constanța, șefa Executivului european nu verifică dosare de fonduri, nu discută despre agricultură, energie verde sau digitalizare. Nu, ea inspectează granițele cu Federația Rusă și Belarus, vizitează fabrici de drone și armament, stă de vorbă cu generalii NATO și se oprește în punctele unde „liniile roșii„ ale continentului devin tot mai subțiri.

Este un adevărat marș de front pe harta Europei.

Și, atunci, întrebarea se ridică de la sine: ce se pregătește, de fapt, la Bruxelles? Căci asemenea tur militarizat nu se face pentru presă, nici pentru PR. Se face pentru planuri. Iar planurile, de regulă, nu sunt despre pace.

România, din nou carne de tun?

Imaginea Ursulei von der Leyen s-a transformat spectaculos în ultimii ani. Din medic militar de carieră, apoi politician, a devenit „dirijorul” Europei. Iar acum, dirijorul s-a urcat pe podiumul cazarmelor și bate toba războiului. Ironia sorții este că, în timp ce majoritatea statelor europene încă bâjbâie prin recesiune și crize sociale, Ursula mărșăluiește printre uniforme, drone și hărți de luptă.

Oare chiar aceasta e prioritatea Europei de azi? Sau ne aflăm în fața unei mobilizări camuflate, unde mesajul subliminal e clar: pregătiți-vă, pentru că se apropie furtuna?

România, cum altfel, intră și ea în scenariu. Nu cu proiecte de autostrăzi, nu cu spitale regionale, ci cu Marea Neagră și baza militară de la Kogălniceanu. Vizita Ursulei nu se face în Capitală, ci la Constanța, acolo unde harta strategică arată un mare punct colorat în roșu – baza de la Mihail Kogălniceanu. Și unde se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Iată că, în final, Nicușor Dan ajunge la Constanța, de unde a lipsit la Ziua Marinei (dar când te cheamă șefa, e altceva).

Din nou, poziția noastră geografică devine destin. Și, din nou, în loc de garant al păcii, România pare să fie terenul de joacă al marilor puteri.

De ce tocmai Constanța? Pentru că Marea Neagră este astăzi un cazan sub presiune, unde se întâlnesc interesele Rusiei, Turciei, NATO și UE. Aici nu mai e loc de festivism și parade. Aici se joacă partida cea mare.

Europa își ridică zidurile – „Dinții de dragon”

În același timp, nu putem ignora contextul mai larg.

În Balcani, tensiunile cresc: Serbia fierbe, Kosovo rămâne un butoi cu pulbere, iar Bosnia&Herțegovina este fragmentată. Rusia, prin ochii lui Serghei Lavrov, și președintele sârb Aleksandr Vucic, privesc cu un interes aproape patologic spre această regiune.

În același timp, Moldova se apropie de alegerile din 28 septembrie, iar acolo se vorbește despre riscul unui nou „Maidan” la Chișinău.

Dacă mai era nevoie de dovezi că Europa se pregătește nu de pace, ci de confruntare, priviți spre Lituania. Armata de acolo a început să instaleze obstacole antitanc de tip „dinții dragonului” la granița cu Belarus și cu exclava rusă Kaliningrad. Imaginea e desprinsă din manualele de război: blocuri masive de beton în formă de piramidă, amplasate pe drumurile secundare, menite să oprească avansul blindatelor rusești.

Oficialii lituanieni vorbesc despre „Linia de apărare baltică”, un sistem comun de fortificații pe care Estonia, Letonia și Lituania îl ridică de-a lungul frontierei cu Rusia și Belarus. Așadar, nu mai vorbim despre exerciții militare sau discursuri mobilizatoare, avem acum și bariere fizice, ziduri de beton, ridicate în fața unui inamic clar identificat.

Dar, această știre trebuie citită și invers. Pentru că, odată ridicate aceste obstacole, Rusia este practic blocată să mai ajungă terestru în Kaliningrad – exclava sa de la Marea Baltică, unde Moscova are nu doar o bază militară de prim rang, ci și o populație numeroasă. Încercuiți de NATO, tăiați de la conexiunea directă cu „mama Rusie”, rușii din Kaliningrad simt strânsoarea.

Iar o Rusie încercuită este o Rusie extrem de periculoasă, istoria ne-a tot învățat asta!

De la nord la sud, pregătiri de luptă

Astfel, tabloul european devine complet: în est – tranșee și „dinți de dragon”; în sud – Balcanii gata să erupă; la Marea Neagră – baze NATO și flotă militară; iar în centrul acestui puzzle – Ursula von der Leyen, inspectând frontiere și fabrici de armament, ca un dirijor al unei orchestre militare continentale.

Ce poziție adoptă SUA? Washingtonul pare să fi făcut un pas în spate, ocupat cu propriile lupte politice interne. Ceea ce înseamnă că Europa, de voie sau de nevoie, trebuie să joace rolul principal. Dar, cine conduce Europa? Statele membre sau Ursula, care se și vede în fruntea unei cohorte mărșăluind spre Moscova?

Rămâne de văzut dacă vizita ei la Constanța ascunde și altceva decât spectacolul de imagine pe care îl vedem, Cert e că liniștea oficială, explicațiile palide și discursurile despre „solidaritatea europeană” nu reușesc să mascheze realitatea: Europa nu se pregătește de pace. Prezența Ursulei la Kogălniceanu seamănă foarte tare cu o inspecție pe front.

Editorialul acesta nu vrea să fie profeție, ci semnal de alarmă. Când liderii politici încep să umble prin cazărmi, fabrici de armament și baze NATO, iar vizitele diplomatice se transformă în inspecții militare, ceva se clatină serios sub picioarele noastre.

Românii trebuie să înțeleagă limpede: Constanța nu e doar un port turistic, Marea Neagră nu e doar destinație de vacanță, iar România nu e doar „stat membru UE”. Suntem în epicentrul unei confruntări geopolitice care poate oricând să se transforme în conflict deschis.

Astăzi, Ursula bate tobele războiului. Întrebarea este: mâine, cine va răspunde la apelul de mobilizare?