AcasăSPORTChivu, antrenorul RECORD!

Chivu, antrenorul RECORD!

Inter a început noul sezon de Serie A cu un scor neverosimil: 5-0 cu Torino, în primul meci oficial din campionat al lui Cristi Chivu pe banca nerazzurrilor. Este cea mai categorică victorie de debut a unui antrenor în istoria clubului, depășind starturile unor giganți precum Herrera, Conte sau Inzaghi.

Record în istoria Interului

Din 1908 până azi, Inter a avut 75 de antrenori, însă niciunul nu câștigase primul meci în Serie A la cinci goluri diferență. Doar trei tehnicieni se apropiaseră: Helenio Herrera, Antonio Conte și Simone Inzaghi, fiecare cu un debut de 4-0.

Declarația lui Chivu

„Am emoții, dar mă concentrez pe prezent. Am văzut jucători motivați și energici, sunt fericit că nu am primit gol. E doar primul pas, mai e mult de muncă”, a spus Chivu.

Greii care au început cu stângul

Dacă Mourinho, Mancini sau Benitez nu au reușit să câștige la debut, alții au pornit chiar cu înfrângeri, precum Giovanni Trapattoni sau legenda Giuseppe Meazza. Inclusiv Mircea Lucescu, singurul român de pe banca Inter înaintea lui Chivu, pierduse primul său meci în 1999, la Parma.

Cu doar 14 meciuri de Serie A ca antrenor (toate la Parma), Chivu a scris deja o pagină de istorie la Milano. Indiferent cât va dura mandatul său, debutul de 5-0 rămâne unic în arhivele clubului.

author avatar
Mihail Ioan
61 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger