Liga Profesionistă de Fotbal a reacționat oficial după conflictul iscat de modificarea de urgență a Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), schimbare cerută de Gigi Becali și aplicată imediat de FRF. În urma presiunilor venite din partea mai multor cluburi, în special Rapid și Universitatea Craiova, LPF a anunțat o nouă procedură de lucru menită să prevină astfel de situații.
Totul a pornit de la cazul lui Malcom Edjouma. Patronul FCSB, Gigi Becali, a reclamat faptul că regulamentul nu îi permitea să reintroducă fotbalistul pe lista de campionat decât dacă îi rezilia contractul și îi semna unul nou. Nemulțumirea a fost transmisă către FRF și LPF, iar în scurt timp prevederea a fost modificată printr-o ședință de Comitet de Urgență.
Această mișcare a stârnit indignarea mai multor cluburi din Superligă, care au acuzat că regulile au fost schimbate din mers, fără consultarea celorlalte echipe participante. Rapid, prin vocea acționarului majoritar Dan Șucu, a fost cel mai vocal, cerând chiar demisia președintelui LPF, Gino Iorgulescu. Și Universitatea Craiova și-a exprimat dezaprobarea, invocând lipsa de transparență și graba cu care s-a operat modificarea.
Ședință tensionată la LPF
Marți, între orele 12:00 și 13:00, la sediul LPF a avut loc o Adunare Generală în care s-a discutat pe larg această situație. Rapid a fost reprezentată de președintele și acționarul minoritar Victor Angelescu, directorul executiv Mircea Mereuță și directorul juridic Mihail Marian. Discuțiile au vizat nu doar modificarea punctuală a ROAF, ci și modul în care trebuie luate deciziile cu impact asupra tuturor cluburilor.
Noile reguli de consultare și transparență
În urma acestei ședințe, LPF a anunțat implementarea unei proceduri de lucru în trei pași:
1. Orice propunere cu efect asupra întregii Superligi va fi transmisă în prealabil tuturor cluburilor membre, pentru analiză și dezbatere, înainte de votul în Adunări Generale, Comitete Executive sau Comitete de Urgență.
2. Reprezentanții cluburilor în Comitetul Executiv sau Comitetul de Urgență al FRF își vor exprima votul doar după consultarea prealabilă a membrilor LPF și vor respecta decizia majorității.
3.Întreg procesul de consultare și comunicare va fi coordonat și supervizat direct de secretarul general al LPF, Justin Ștefan, care va transmite propunerile, va colecta opiniile cluburilor și va asigura transparența totală.
Schimbă cu ceva nemulțumirea cluburilor?
Chiar și cu aceste măsuri, tonul unor cluburi a rămas critic. Reprezentanții Rapidului și ai Universității Craiova au insistat că în cazul recent modificarea a fost operată fără consultarea lor și fără un calendar clar, ceea ce poate crea precedente periculoase. „Aceste schimbări trebuie făcute transparent, cu participarea tuturor celor implicați”, a fost mesajul comun transmis în ședință.
Din informațiile disponibile, LPF a cerut acum cluburilor să transmită în scris dacă sunt sau nu de acord cu modificarea ROAF. În realitate, această consultare are mai degrabă un rol formal, pentru că prevederea este deja în vigoare și a fost folosită de FCSB pentru reînregistrarea lui Malcom Edjouma. Decizia urmează să fie validată definitiv pe 20 august, când Comitetul Executiv al FRF se va reuni pentru a aproba toate modificările recente ale regulamentului.
Noua procedură anunțată de LPF vrea să ofere garanții că astfel de episoade nu se vor mai repeta, dar nu schimbă cu nimic efectul deja produs.