Misiunea lui Despescu la Chișinău: democrație cu escortă pentru Maia Sandu

România nu trimite secretari de stat, șefi ai Poliției și Jandarmeriei la Chișinău doar ca să discute despre „combaterea traficului transfrontalier” și „fluidizarea traficului la frontieră”. Hai să fim serioși, asemenea vizite nu se fac cu agenda de inspector școlar care vine să verifice uniformele elevilor! Se fac cu scop. Și scopul, în septembrie 2025, e la fel de transparent ca sticla de la ușa secției de vot: alegerile parlamentare din Republica Moldova.

Sub conducerea lui Bogdan Despescu, Ministerul de Interne a ajuns, însă, să fie sursa de bancuri a lumii interlope.

MAI sub Despescu – de la bancuri la haos în stradă

Consumul de droguri a atins un nivel record în țară, ceea ce înseamnă un singur lucru: traficul este în floare, iar traficantii prosperă nestingheriți. Practic, traficul și consumul de droguri au ajuns la un nivel fără precedent în România sub conducerea lui Bogdan Despescu!

Niciodată nu am mai văzut atâtea scandaluri și probleme legate de criminalitate organizată precum acum. Dacă la Chișinău se vorbește despre securitate și combaterea contrabandei, în România realitatea e cu totul alta. Despescu a pierdut complet controlul asupra clanurilor interlope și cel mai bun exemplu vine chiar de la Timișoara, orașul revoluției române, unde Cârpacii fac, literalmente, ce vor ei. Iar luptele de stradă de la Vaslui și urmările confruntărilor între clanuri sunt de actualitate – titluri de genul „Bătaie ca-n Vestul Sălbatic” intră, deja, la rubrica „Diverse” în presa locală.

DIPI și șeful său „rezolvă” și alegerile de la Chișinău

Niciun plan, niciun efort aparent al Ministerului de Interne nu pare să tempereze dominația acestor grupări în teritoriu. Iar asta în contextul în care Bucureștiul trimite „greii” la Chișinău pentru un spectacol de securitate care ascunde o realitate mult mai gri.

Și iată aici un detaliu care spune multe: într-o fotografie recentă cu delegația română la Chișinău apare și Silviu Dumitrache, șeful DIPI (Direcția de Informații și Protecție Internă). Pentru cine nu știe, această structură nu are absolut nicio competență în combaterea infracționalității transfrontaliere sau a altor povești din comunicatul MAI, pe care tocmai le-am demolat în acest material.

Atunci, în ce este „expertă” DIPI? Răspunsul îl găsim chiar în activitatea recentă a instituției: în cadrul ședinței CSAT din decembrie 2024, DIPI a întocmit singurul document care a semnalat ingerința rusească în alegerile din România; un document cu impact major, pe baza căruia au fost anulate voturile românilor. Problema? Rușii pe care i-a „descoperit” Dumitrache încă nu au fost prinși și, probabil, nici nu vor fi, în viitorul apropiat.

Practic, delegația lui Bogdan Despescu a fost trimisă la Chișinău cu șeful DIPI în echipă nu pentru a combate traficul sau contrabanda, ci pentru ca Dumitrache să-și etaleze „expertiza” în misiuni „delicate” de tipul celor legate de influența externă și manipularea electorală. Așa se încheagă o strategie în care aparențele contează mai mult decât realitatea, iar mesajele publice ascund adevăratele priorități geopolitice.

Serghei Șoigu, fostul ministru al Apărării al Rusiei, spune că Moldova se pregătește să falsifice voturile diasporei. Unii s-ar grăbi să-l contrazică doar pentru că vine din gura Moscovei. Dar, vorba aia, „nu poți să ignori realitatea doar pentru că vine dintr-o sursă pe care nu o iubești”.

Faptele recente arată că diaspora a fost mereu un „factor decisiv” în aritmetica electorală. Maia Sandu știe foarte bine: la ultimele prezidențiale, în țară a fost învinsă de contracandidatul său, fostul procuror general Alexandru Stoianoglo, dar sacii cu voturi din străinătate au rescris povestea peste noapte.

Acum, a venit rândul ei să plătească nota, iar Nicușor Dan, în mare nevoie de prieteni pe plan extern, nu are cum să ignore sprijinul pe care l-a primit de peste Prut.

Acest „sprijin” nu mai e de mult doar o chestiune diplomatică. Nicușor Dan și Maia Sandu îl etalează fără rețineri, chiar și atunci când pretextul e o vizită „privată”. Ultimul episod – Festivalul Lupilor de la Orhei. Oficial, o sărbătoare culturală. Neoficial, o baie de mulțime cu miros de campanie electorală. Cei doi președinți au defilat prin public, au făcut poze, au zâmbit, s-au așezat pe jos ca doi adolescenți întârziați, gustând „autenticitatea” momentului. Așa de stânjenit și fâstâcit părea Nicușor de zici că l-au prins în fapt, ca pe CEO-ul american scos din anonimat la concertul Coldplay.

Și toate astea, în timp ce România fierbe sub presiunea măsurilor fiscale anunțate de Guvernul Bolojan. Când cetățeanul de rând numără banii să vadă dacă îi ajunge măcar pentru plata facturilor, președintele își împarte timpul între festivaluri și plimbări „feciorelnice” pe plaiurile moldovene. Imaginea e completă: la Chișinău, prietenii se pregătesc de alegeri, iar la București, liderul își bifează datoriile politice între două selfie-uri cu Maia Sandu.

Și aici ajungem la punctul fierbinte, pe care nici Nicușor Dan nu îl poate trece cu vederea. El însuși a urcat pe tronul de la București (și) pe valul voturilor de peste hotare, iar dintre acestea, cele din Republica Moldova au avut un parfum aparte: parfum de eficiență electorală. Cine își mai amintește imaginile din secțiile de vot de peste Prut, unde fluxul de alegători semăna mai degrabă cu o linie de producție dintr-o fabrică asiatică?

La Chișinău s-a votat ca la maraton, dar așa merge treaba când timpul e scurt și ștampila trebuie să alerge. Într-o singură zi, productivitatea acelor secții de vot ar fi putut bate recordurile oricărui departament de asamblare din Shenzhen. Alegătorii intrau, ieșeau, iar ștampila aproape că nu apuca să atingă masa înainte să fie ridicată din nou. Mâinile mergeau automat, aproape robotic, cu precizia unui mecanism de ceas elvețian… dar fabricat la comanda unei campanii electorale coordonate din Franța.

Iar Nicușor știe foarte bine că aceste „performanțe” nu au fost întâmplătoare. În politică, asemenea datorii nu se uită. Se plătesc. Și cum altfel să achiți o astfel de notă decât asigurându-te că prietenii care te-au ajutat rămân la putere și în curtea lor?

Așa că, între două comunicate sterile, ni se servește povestea cu „parteneriatul autentic” și „cooperarea pentru securitate”. Ați observat? Comunicatul MAI e o poezie fără rimă și fără suflet: vorbește despre combaterea criminalității, contrabandă, amenințări hibride. Toate bune și frumoase, numai că delegația de top de la București nu se deplasează cu atâta greutate doar pentru schimb de politețuri. În culise, miza e simplă: crearea infrastructurii logistice și informaționale pentru ca rezultatul din septembrie să fie cel „corect”, adică previzibil.

Și aici intervine geopolitica mare: Franța, care l-a instalat confortabil pe Nicușor Dan la București, are nevoie să-și securizeze capetele de pod estice. Moldova, cu Maia Sandu la butoane, este piesa perfectă pe tabla de șah. Dar marele puzzle nu se termină la Paris. Trebuie văzu dacă Washingtonul acceptă. Și cum la Moscova deja se urlă despre „euromaidanuri” și „pierderi de suveranitate”, iar în Alaska, fost teritoriu rusesc, se conturează a fi trasate noi linii de influență, întrebarea pentru România devine inevitabilă: noi încotro o apucăm?

Se vorbește despre „aliniere la valorile europene”, dar în realitate Moldova se află într-o luptă de gherilă politică între marile capitale, iar Bucureștiul joacă rolul de furnizor de „expertiză electorală” – un fel de consilier de campanie cu epoleți. Dacă ar fi fost doar despre traficul de țigări sau despre granițe mai fluide, trimiteam câțiva colonei la Chișinău și gata schimbul de experiență. Dar nu, au plecat greii: șefii Jandarmeriei, Poliției și un secretar de stat din MAI! E ca și cum ai trimite trupele SWAT să verifice dacă s-a terminat tonerul la imprimantă.

Iar în timp ce Moscova își pregătește avertismentele și scenariile apocaliptice, Bucureștiul pregătește… altceva. Nu pentru Moldova, ci pentru sine. Într-o lume în care puterile mari își redesenează hărțile în spatele ușilor închise, micile state nu mai decid nici cine le numără voturile. Se hotărăște în consilii de securitate, în ambasade și în vizite „de lucru” cu multe camere de luat vederi, dar și cu multe camere fără microfoane.

Pe 28 septembrie, Moldova își va alege Parlamentul. Sau poate doar i se va anunța rezultatul. Și dacă la Chișinău e vorba despre viitorul Republicii Moldova, la București e vorba despre o datorie politică de achitat. Restul – comunicate, poze, declarații – sunt doar decorul.

Pentru că în democrația de manual, poporul votează, iar puterea numără.

Și, după cum știm deja, adevărata victorie nu e în urnă, ci în sacul care ajunge primul la destinație.