În 2024, România a fost campioană în UE la sancțiunile date împotriva celor care au manipulat piața energiei, cu 7 amenzi. Pe locurile următoare s-au situat Bulgaria, cu 5 sancțiuni, Estonia, cu 3 sancțiuni, Franța, cu 2 sancțiuni (în 2025), și Germania, Danemarca (în 2025) și Italia cu câte o sancțiune. Totalul amenzilor a fost de peste 250 milioane de euro, din care România a aplicat un total de circa 112 milioane de euro, toate contestate în instanță.
Regulamentul UE privind integritatea și transparența pieței angro de energie electrică (REMIT) interzice manipularea pieței și tranzacționarea cu informații privilegiate pe piețele angro de energie, impunând totodată mai multe obligații. Ambele pot duce în cele din urmă la o sancțiune, iar Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) cooperează strâns cu autoritățile naționale de reglementare (NRA) relevante pentru a monitoriza piețele angro de energie și a sancționa eficient încălcările REMIT, se arată pe site-ul ACER.
În acest sens, instituția a publicat lista cu toate sancțiunile date de autoritățile de reglementare în domeniul energiei în statele UE, atât pe 2024, cât și pe anul în curs. Surpriza a fost că România s-a plasat de departe pe primul lor în Uniunea Europeană la manipulări ale pieței energetice, autoritatea din țara noastră aplicând nu mai puțin de 7 sancțiuni în valoarea totală de 112 milioane de euro. Bineînțeles că toate amenzile au fost contestate și nu se știe încă dacă statul român va încasa vreun ban de la companiile care au provocat majorări ale prețurilor la energie. Totalul amenzilor în UE pe anul trecut s-a situat la aproximativ 238 milioane de euro, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre acestea au fost date în România. Bulgaria s-a situate pe locul 2 la numărul de sancțiuni, dar cu 5 amenzi în valoare totală de doar 400.000 de euro.
Tinmar și Nova Power, în capul listei
Toate amenzile în România au fost aplicate pentru încălcarea încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT), care interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie. În capul listei anul trecut s-au aflat Tinmar Energy și Nova Power & Gas, cu sancțiuni de peste 73 milioane de euro, respectiv, peste 20 milioane de euro.
”În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat TINMAR ENERGY S.A., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE SRL, s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT”, se arăta într-un comunicat ANRE. Exact același mod de operare și cu aceeași societate EFT FURNIZARE SRL a procedat și Nova Power & Gas SRL, care a fost amendată de către ANRE la începutul anului 2024. În același dosar de investigați a fost sancționată și firma FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP, cu peste 4,6 milioane de euro.
Alte metode, aceleași rezultate
Totodată, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat LAND POWER SRL, printr-o tranzacție încheiată cu operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING SRL, s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţia efectuată fiind încadrată în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – „pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie. Investigația a fost finalizată cu o sancțiune contravențională de 7.736.057,20 lei. În aceeași anchetă au fost amendate pentru practici identice atât ENERGY REPUBLIC TRADING SRL, cât și QMB ENERG SRL.