Companiile feroviare europene laudă adesea conectivitatea în trenuri ca pe un avantaj, dar pentru mulți pasageri este încă un exercițiu de răbdareCompaniile feroviare europene laudă adesea conectivitatea în trenuri ca pe un avantaj, dar pentru mulți pasageri este încă un exercițiu de răbdare.
„Performanța și calitatea Wi-Fi la bordul trenurilor europene sunt foarte slabe”, a declarat pentru Politico Luke Kehoe, analist industrial la firma de informații privind conectivitatea Ookla.
Viteza mare a unui tren poate afecta capacitatea de a menține o conexiune stabilă între rețeaua generală și antenele Wi-Fi dintr-un vagon – sau smartphone-ul utilizatorului.
Pe trenurile SNCF din Franța, călătorii care se conectează la Wi-Fi primesc un mesaj de avertizare: „Din cauza lipsei de acoperire și a vitezei noastre, calitatea Wi-Fi poate diferi față de cea de acasă.” De asemenea, li se recomandă să nu vizioneze videoclipuri.
De fapt, multe trenuri nu sunt concepute pentru a lăsa să intre frecvențele radio. Seamănă cu un fel de cușcă Faraday – o armură electromagnetică care blochează semnalele wireless, la fel cum telefonul pierde apelurile într-un lift.
Anul trecut, compania feroviară belgiană SNCB a renunțat la instalarea Wi-Fi pe trenurile sale din cauza „costurilor ridicate de implementare și a acoperirii de către operatorii de telecomunicații”, a declarat purtătorul de cuvânt Tom Guillaume.
„Vedem în datele noastre, în fiecare vară, o degradare semnificativă a performanței rețelelor mobile în zonele cu vegetație densă,” a adăugat Kehoe. Banda destinată în mod obișnuit pentru 5G în Europa nu este ideală în aceste zone care adesea mărginesc liniile de tren.
Dacă adăugăm miile de tuneluri de pe continent, este clar că trenurile europene au o sarcină dificilă în ceea ce privește furnizarea de Wi-Fi, chiar dacă unele țări reușesc să se descurce mai bine decât altele.
Elveția conduce detașat, cu viteze Wi-Fi la bord de aproape 30 de ori mai mari decât în Austria și Olanda. A fost singura țară din eșantionul Ookla care a depășit pragul de 25 de megabiți pe secundă pentru viteza medie de descărcare – valoarea minimă de referință pentru utilizarea fiabilă a internetului.
Unii operatori feroviari apelează la furnizorii de sateliți pentru a umple golurile de acoperire de-a lungul rutelor. Căile ferate cehe experimentează cu rețeaua Starlink a lui Elon Musk, în timp ce SNCF se pare că are în vedere atât constelația americană, cât și Eutelsat.
Echipamentele Wi-Fi și standardele din spatele lor joacă un rol important în calitatea reală a semnalului.Conexiunile testate de Ookla în Polonia — care se află aproape la coada clasamentului în privința performanței — au arătat că trenurile încă funcționează pe Wi-Fi 4, un standard din 2009 care oferă mult mai puțină lățime de bandă și viteze mult mai lente decât noile generații.
Deși operatorii feroviari modernizează routerele sau vagoanele, „dacă nu există acoperire de rețea, nu va exista semnal mobil în tren, indiferent de tehnologia utilizată”, subliniază Guillaume.
