AcasăEconomieUrmează restructurări și închideri ale companiilor de stat. S-a pregătit lista neagră

Urmează restructurări și închideri ale companiilor de stat. S-a pregătit lista neagră

Guvernul Bolojan vrea să scape de companiile de stat cu pierderi

Companiile de stat aflate pe pierderi nu vor mai primi bani de la buget, a anunțat vicepremierul Dragoş Anastasiu, ceea ce înseamnă că acestea vor fi obligate să facă, din nou, restructurări sau vor fi închise. Ca o coincidență, în aceeași zi a anunțului făcut de Executiv, cei de la Consiliul Fiscal au și publicat analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România, apărând, astfel, și lista neagră a acestora.

Guvernul a început deja analiza situației financiare a companiilor de stat și a decis să nu mai finanțeze societățile aflate pe pierderi în ultimii 3 ani, potrivit vicepremierului Dragoș Anastasiu. Problema este că cele mai multe dintre aceste companii s-au tot restructurat, astfel că o nouă restructurare ar însemna incapacitatea de a mai funcționa. Multe sunt de utilitate publică, iar altele țin de interesul strategic al României, și nu toate pot deveni profitabile, așa cum cere Guvernul Bolojan.

Ca să vină în sprijinul deciziei de închidere a acestor companii ne-profitabile, Consiliul Fiscal a publicat Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România în anul 2023, cu o întârziere de aproape 3 luni față de data obișnuită a raportului. Potrivit analizei, în anul 2023, companiile de stat, excluzând Top 5, au înregistrat o pierdere netă de 190,3 mil. lei, față de un profit net de 1,96 mld. de lei, în anul precedent. Procentul companiilor publice care au înregistrat un rezultat pozitiv a scăzut ușor, de la 67,5% la 65,5%. În anul 2023, arieratele companiilor de stat au crescut, în termeni nominali, cu 12,6% față de anul anterior, până la nivelul de 21,5 mld. lei (reprezentând 24,5% din totalul plăților restante la nivelul întregii economii).

”Analizând topul companiilor de stat cu cele mai mari arierate, se constată că majorarea în termeni nominali a acestora este cauzată în principal de SC Complexul Energetic Hunedoara SA, care a înregistrat arierate de circa 2,3 mld. lei și care se află în insolvență încă de la finalul anului 2019”, arată Consiliul Fiscal.

74% din datorii, acumulate de 10 companii

În anul 2023, 39,6% din arieratele companiilor de stat au fost față de furnizori, 25,6% față de alți creditori, iar 34,8% au reprezentat plăți restante față de bugetul general consolidat. Asta în timp ce la nivelul companiilor private, ponderea cea mai ridicată a revenit arieratelor față de furnizori (60,9% din total), urmate de plățile restante față de bugetul general consolidat (22,5%) și față de alți creditori (16,6% din total). Arieratele companiilor de stat sunt concentrate într-un număr redus de companii care activează preponderent în sectorul minier, distribuția de energie termică și industria chimică. Astfel, primele 10 companii ierarhizate din punct de vedere al volumului plăților restante (Top 10) au acumulat peste 74% din totalul arieratelor companiilor de stat. Un alt aspect notabil este acela că numeroase companii se regăsesc an de an în Top 10, fapt ce indică o cronicizare a problemei arieratelor în anumite sectoare, mai precizează Consiliul Fiscal.

Termoenergetica, în top

Pe lista celor 10 companii de stat cu cele mai multe datorii, programate, cel mai probabil, pentru închidere, se află CFR Marfă, cu debite de 4,4 miliarde de lei (după decizia Comisiei Europene de returnare a unui ajutor de stat), Radet București, cu debite de 4 miliarde de lei, SC Complexul Energetic Hunedoara, cu 2,3 miliarde de lei, Compania Națională Unifarm, cu 1,3 miliarde de lei (căreia, între timp, Guvernul i-a șters datoriile, pentru a nu intra pe lista celor care vor fi închise), Regia Autonomă de Transport București, cu datorii de 927 milioane de lei, precum și Compania Municipală Termoenergetica SA, cu debite de 769 milioane de lei. Totodată, pe listă se mai află Radet Constanța, cu datorii de 599 milioane de lei, Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin SA, cu debite de 591 milioane de lei, Societatea Națională a Cărbunelui, cu debite de 503 milioane de lei, și Oltchim SA, cu datorii de 497 milioane de lei.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
580 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger