Houthii din Yemen au scufundat a doua lor navă în două zile. O navă de marfă sub pavilion liberian, Eternity C, s-a scufundat în Marea Roșie miercuri, 9 iulie 2025, dimineața devreme. Aceasta urmează scufundării din 6 iulie a unei alte nave comerciale deținute de Grecia, Magic Seas, pe care Houthii au atacat-o într-un asalt de patru ore care a implicat drone maritime și militanți la bordul unor bărci rapide de asalt care lansau proiectile reactive RPG. Echipajul de 22 de persoane a fost salvat de o navă comercială care trecea și a fost debarcat în Djibouti. Houthii au abordat ulterior și au scufundat nava abandonată Magic Seas folosind explozibili. Cel puțin patru dintre membrii echipajului de 25 de persoane al Eternity C au murit; trei erau din Filipine, iar altul era din Grecia.
Alți zece membri ai echipajului au fost salvați de pe mare, potrivit unui anunț al forței maritime regionale a Uniunii Europene, Operațiunea Aspides, care a fost transmis joi dimineață pe rețelele de socializare. Însă restul echipajului este încă dispărut, iar cel puțin o parte ar fi fost recuperați de forțele navale Houthi. Să recapitulăm: Consiliul UE a lansat în 19 februarie 2024 EUNAVFOR ASPIDES. Obiectivul acestei operații de securitate maritimă cu caracter defensiv este de a restabili și de a proteja libertatea de navigație în Marea Roșie și în Golf. Operația ASPIDES asigură prezența navală a UE în zona în care numeroase atacuri ale rebelilor houthi au vizat nave comerciale internaționale începând cu octombrie 2023. Operațiunea își desfășoară acțiunile de-a lungul principalelor linii maritime de comunicare în Strâmtoarea Bab-el-Mandeb și Strâmtoarea Ormuz, precum și în apele internaționale din Marea Roșie, Golful Aden, Marea Arabiei, Golful Oman și Golf. În iulie 2025, Operațiunea ASPIDES, misiunea navală a UE în Marea Roșie, își continuă eforturile de a proteja navele comerciale de atacurile rebelilor Houthi.
O actualizare recentă a forței navale a Uniunii Europene indică faptul că zona de precauție definită anterior în Marea Roșie este acum liberă, iar recomandarea asociată este nulă. ASPIDES rămâne activă, oferind servicii de protecție apropiată și monitorizare în Marea Roșie, strâmtoarea Bab El Mandeb și Golful Aden și continuă să monitorizeze situația de amenințare în evoluție. Căpitanilor de nave li se reamintește să respecte recomandările ASPIDES și să contacteze MSCIO pentru orice incident neobișnuit. Centrul pentru Securitate Maritimă în Oceanul Indian (MSCIO) este o inițiativă a Forței Navale a Uniunii Europene (EUNAVFOR) ATALANTA, înființată pentru a consolida securitatea maritimă în Marea Roșie, Golful Aden, Oceanul Indian și Golful Persic. MSCIO joacă un rol crucial în protejarea rutelor comerciale globale și asigurarea libertății de navigație pe una dintre cele mai importante căi navigabile din punct de vedere strategic ale lumii. Până la 47% din volumul comerțului Uniunii Europene este transportat pe mare și 10% din comerțul global este transportat prin Golful Aden. Misiunea MSCIO este una esențială. Dar să revenim. Houthii au atacat Eternity C timp de 16 ore folosind rachete balistice și de croazieră, potrivit grupării yemenite, care a postat videoclipuri care pretind că arată lansările. Nava era în mare parte goală după ce a vizitat Somalia navigând din Houston cu o încărcătură de soia. Cel puțin două rachete Houthii au lovit direct Eternity C, așa cum este ilustrat într-o filmare cu o dronă Houthi. Dar Houthii par să fi plasat explozibili și pe lateralul navei pentru a asigura scufundarea acestei. Echipajul navei era format din 22 de membri – 21 de filipinezi și un rus – în timp ce la bord se afla și o echipă de securitate formată din trei persoane, potrivit misiunii UE, care coordonează operațiunile de salvare din Marea Roșie.
Houthii, o grupare susținută de Iran care controlează mari părți din Yemen, și-au revendicat responsabilitatea într-un comunicat spunând că au vizat nava Eternity C cu „o barcă fără pilot și șase rachete de croazieră și balistice” în timp ce se îndrepta, se presupune, spre portul israelian Eilat. Aceștia au afirmat că nava a fost „complet scufundată” și că forțele lor au salvat câțiva membri ai echipajului, oferindu-le îngrijiri medicale înainte de a-i duce într-o locație nedivulgată. Magic Seas și Eternity C sunt primele nave comerciale pe care Houthii le-au atacat din decembrie 2024. Sunt, de asemenea, a treia și a patra navă scufundată de Houthii de când au început să atace navele comerciale în noiembrie 2023, în urma atacului surpriză asupra Israelului de către militanții Hamas cu o lună înainte (primele două au fost MV Rubymar, sub pavilion Belize, care s-a scufundat în martie 2024; și Vrachierul Tutor, deținut de greci, care s-a scufundat pe 18 iunie 2024).
Din noiembrie 2023 până în decembrie 2024, houthii au vizat peste 100 de nave cu rachete și drone într-o campanie pe care rebelii o descriu ca sprijinind palestinienii din Fâșia Gaza în timpul războiului dintre Israel și Hamas. Rebelii susținuți de Iran și-au oprit atacurile în timpul unui scurt armistițiu din război. Ulterior, au devenit ținta unei intense campanii de atacuri aeriene de o săptămână, ordonate de președintele american Donald Trump. Imaginile din satelit analizate de Associated Press au arătat noi daune în portul Hodeida, controlat de rebeli, din Yemen, după ce acesta a fost vizat de atacurile aeriene israeliene. Imaginile de la Planet Labs PBC au arătat noi porțiuni ale debarcaderului din port, smulse de bombardamentele israeliene, ceea ce ar putea afecta descărcarea mărfurilor de acolo. În efectuarea atacurilor, Israelul a declarat că houthii au folosit portul pentru a introduce ilegal echipamente militare în țară. Hodeida este principalul punct de intrare pentru alimente și alte ajutoare umanitare pentru milioane de yemeniți. Războiul din Yemen a început când houthii au cucerit Sanaa în 2014. O coaliție condusă de saudiți, care susținea guvernul exilat al Yemenului, a luat în considerare încercarea de a recuceri Hodeida prin forță în 2018, dar în cele din urmă a decis să nu o facă, pe măsură ce criticile internaționale și îngrijorările cu privire la distrugerea portului au crescut. Și răspunsul naval al SUA? Se crede că două distrugătoare americane operează acum în Marea Roșie. Cu toate acestea, navele atacate nu aveau legături cu SUA, iar un armistițiu între Houthi și America, anunțat după campania de bombardamente de la începutul acestui an, pare să fie încă valabil. În mod similar, armata americană are două portavioane în Orientul Mijlociu, USS Nimitz și USS Carl Vinson, dar ambele se află probabil în Marea Arabiei, departe de locul atacurilor.
SUA au condamnat atacurile. Ce ne așteaptă: probabil mai multe atacuri Houthi. Asta pentru că ceea ce spun Houthi este că vizează nave care sunt conectate în vreun fel cu Israelul, fie prin intermediul navei în sine, fie prin compania-mamă. Asta înseamnă că una din șase nave de pe oceanele lumii va fi conectată la operațiunile Houthi. Operațiunea Aspides a Uniunii Europene nu are platformele navale necesare pentru a face ceva. În schimb SUA tocmai au petrecut prima jumătate a anului 2025 bombardând houthii în cadrul Operațiunii Rough Rider. Grupul de luptă Vinson și Nimitz se află în Oceanul Indian. Grupul de luptă Ford acționează în largul coastei de est a Statelor Unite; vor mai dura săptămâni până când va ajunge în Marea Mediterană. Nu sunt sigur ce se poate face acest grup naval. Vom vedea. În studiile pe care le-am făcut la Washington între 1996-1997 a citit mult despre războaiele din Golf. Eu cred că SUA ar putea fi nevoită să revină și mai mult asupra misiunii de escortă a petrolierelor, din timpul războiului Iran-Irak din 1987, și aș numi aici Operațiunea Earnest Will. Hai să rememoră pe scurt Operațiunea Earnest Will. Vorbim de nava USS Simpson dezafectată în 2015 de marina SUA. USS Simpson scufundase nava iraniană Joshan cu douăzeci și șapte de ani în urmă, în timpul unei misiuni obscure în Golful Persic, între 1987 și 1989, pentru a proteja unsprezece petroliere kuweitiene și a păstra libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz. În 1987, când a avut loc episodul, Războiul Rece era fierbinte. În ciuda negocierilor continue privind forțele nucleare convenționale și intermediare, forțele americane și sovietice s-au confruntat în Nicaragua și Afganistan. Audierile Iran-Contra erau pe cale să înceapă, iar războiul Iran-Irak începea al șaptelea an. Forțele irakiene și iraniene scufundau petroliere neutre și alte nave comerciale care transportau marfă prin Strâmtoarea Ormuz într-un ritm alarmant. În acest mediu, președintele Ronald W. Reagan a autorizat ca petrolierele kuweitiene să fie protejate de nave americane și să primească o escortă navală considerabilă, inclusiv fregata (FFG-56) USS Simpson.
Desfășurarea, denumită în cod Operațiunea EARNEST WILL, s-a remarcat ca fiind cea mai mare și mai complicată operațiune de război de suprafață a Marinei SUA de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace și a fost un exemplu rar de utilizare a forței de către Statele Unite pentru a proteja accesul la țiței. EARNEST WILL a fost o desfășurare controversată, iar Congresul a cerut asigurări că forțele americane, dacă ar fi desfășurate, vor fi protejate, pentru a evita pierderile. Participanții și istoricii consideră operațiunea un succes, deși au existat puține analize contrafactuale pentru a stabili ce s-ar fi întâmplat dacă Statele Unite nu ar fi făcut nimic. Strategii militari folosesc multe criterii pentru a determina dacă desfășurările ar trebui să aibă loc, dar, în mod minim, aceste misiuni ar trebui să fie eforturi morale de ultimă instanță atunci când diplomația a eșuat (sau utilizate împreună cu diplomația) și legate de marea strategie a unei națiuni. Desfășurarea misiunii EARNEST WILL a fost un exemplu de improvizație ad-hoc în contextul a două strategii dezvoltate de SUA: politica de izolare și Doctrina Carter. Ca desfășurare, a fost anormală din cauza dimensiunii sale, a ferocității cu care a fost executată (forța operativă comună americană [JTF] a scufundat în cele din urmă o mare parte din marina iraniană) și a adoptării sale în fața opoziției Congresului. Și tot din istoria momentului ne amintim că pe 22 septembrie 1980, Irakul a început o invazie mecanizată a Iranului cu douăzeci și două de divizii echipate cu arme sovietice moderne.
Președintele irakian Saddam Hussein credea că forța sa ar putea cuceri rapid câmpurile petroliere și canalul Shatt al-Arab de la o armată iraniană încă în dezordine după Revoluția Islamică din 1979. Hussein se temea, de asemenea, că Iranul ar putea exporta modelul său revoluționar de Islam către populația predominant șiită din Irak. Invazia irakiană a înregistrat inițial progrese bune; Iranul și-a revenit însă rapid, bazându-se pe o ”fântână adâncă” de fervoare revoluționară și o populație de trei ori mai mare decât cea a Irakului. Ani de zile, războiul terestru, deși nu a fost exact un impas, nu a produs rezultate decisive. Dar despre toate acestea într-un alt material.
