AcasăNewsULTIMA ORĂ: Nicușor Dan a numit un judecător la CCR

ULTIMA ORĂ: Nicușor Dan a numit un judecător la CCR

sursa foto: Curtea Constituțională a României/Facebook

Informație de ultimă oră ce vine de la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul privind numirea unui judecător la CCR.

Președintele Nicușor Dan a semnat marți, 8 iulie, decretul prin care profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș este numit în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de nouă ani. Numirea intră în vigoare începând cu data de 13 iulie 2025.

„Nominalizarea a fost făcută în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României, prevăzute la articolul 94 lit. c), art. 142 alin. (2), (3) și (5) din Constituția României, potrivit cărora Președintele numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani”, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

A fost expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană

Conform sursei citate, Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării si conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, „este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006), și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023)”.

A contribuit la elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului Administrativ (2010-2011), fiind implicat „în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, și este cunoscut pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific”.

Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de trei ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale.

De asemenea, a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, în perioadele 2016-2017 și 2020-2023.

157 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger