Un accident grav a avut loc marți dimineață, 8 iulie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localității ilfovene Mogoşoaia. Din primele informații, în coliziune au fost implicate un autoturism și un camion, iar impactul puternic s-a soldat cu un mort și un rănit.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe DN Centura Bucureşti, la kilometrul 68+600 de metri, în zona localităţii Mogoşoaia, judeţul Ilfov a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism şi un camion.
Șoferul autoturismului și-a pierdut viața/Conducătorul camionului a fost dus la spital

„În urma coliziunii, șoferul autoturismului a decedat, iar conducătorul autocamionului a suferit răni ușoare, fiind transportat la spital, conștient”, precizează reprezentanții Centrului Infotrafic.
În urma acestui accident, traficul rutier se desfășoară îngreunat, benzile doi pe ambele sensuri fiind oprite, conform sursei citate. Se estimează reluarea normală a circulației în 45 de minute.
Deocamdată nu se cunosc informații exacte cu privire la condițiile în care a avut loc coliziunea rutieră soldată cu decesul șoferului autoturismului. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în urma unor cercetări pe care le vor face polițiștii.
Daca in acea zona Politia ar instala un radar , in 24 de ore ar fi milionara. Nu are nimeni interes. Merg aia cu basculantele lejer cu 120 de km/h, nu au nicio jena, nu au tahograf, nu au limitator, zici ca sunt haiduci. Din pacate din aceasta cauza, iata ca mor oameni.