Fantezia unei înțelegeri între SUA și China

Speranța este eternă în lumea diplomației. Chiar și astăzi, în plin război comercial cu China, se vorbește despre un fel de mare acord de la lider la lider între Donald Trump și Xi Jinping.

Din 1950, China și Statele Unite au trecut de mai multe ori de la cooperare la confruntare și invers. Au reușit să se înțeleagă în domeniul securității doar atunci când s-au confruntat cu un pericol clar și prezent din partea unui inamic comun, notează Foreign Affairs. De exemplu, vizita istorică a lui Richard Nixon în China(1972) a condus la o serie de acorduri menite să limiteze Uniunea Sovietică.

Beijingul considera Moscova o amenințare și mai mare decât Washingtonul. Cei doi giganți comuniști s-au confruntat la graniță în 1969. În același timp, Statele Unite încercau să iasă dintr-un război extrem de nepopular în Asia de Sud-Est și să își recalibreze strategia Războiului Rece în Asia și nu numai.

În anii 1980, interesele sino-americane s-au sincronizat pentru scurt timp. Deng Xiaoping, împreună cu adjuncții săi Hu Yaobang și Zhao Ziyang, au continuat reformele, angajând China în direcția integrării în economia mondială. Iar în SUA, Ronald Reagan a susținut globalizarea, promovând liberalizarea comerțului și piețele deschise.

Prăbușirea URSS a modificat calculele

Prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a modificat fundamental calculele. Odată cu dispariția inamicului comun, rațiunea strategică a cooperării în domeniul securității a dispărut aproape complet.

La Washington, puterea economică și militară crescândă a Beijingului a ridicat semne de întrebare cu privire la credibilitatea prezenței înaintate a Statelor Unite în Asia, la fel ca și dorința Chinei de a reacționa împotriva intruziunilor percepute asupra intereselor sale în regiune.

America First vs ”prosperitatea comună”

După criza financiară globală din 2008, parlamentarii din Capitol Hill au legat din ce în ce mai mult problemele economice ale Statelor Unite de emergența Chinei ca rival economic. De aici și până la agenda neomercantilistă antichineză, „America pe primul loc”, pe care Trump a susținut-o în campania electorală și apoi din Biroul Oval, nu a fost decât un pas.

În China au avut loc evoluții paralele. Xi a pus accentul pe „prosperitatea comună” și echitatea socială care urmăreau creșterea nivelului de trai. Aceste măsuri au presupus reducerea dependenței de tehnologia și investițiile străine, creșterea cererii interne, încurajarea inovării și favorizarea statului în detrimentul pieței.

În condițiile în care fiecare parte a scos-o pe cealaltă țap ispășitor și nu a existat un inamic comun care să creeze stimulente pentru cooperare, spațiul politic pentru alinierea în chestiuni strategice și militare s-a restrâns.

Pe măsură ce neîncrederea s-a adâncit în timpul mandatului lui Joe Biden, Washingtonul și Beijingul au ajuns să privească acțiunile celuilalt prin prisma rivalității dintre marile puteri.

Trump a clipit primul

La șase luni de la începutul noii administrații Trump, relațiile au devenit și mai tensionate. Tarifele exagerate impuse Chinei în aprilie, majorate până la un nivel uluitor de 145%, au avut scopul de a-l forța pe Xi să se așeze la masa negocierilor și, eventual, de a deschide calea pentru o înțelegere majoră.

Dar răspunsul rapid și ferm al liderului chinez – creșterea tarifelor pentru bunurile americane la 125% și impunerea de restricții la export pentru minerale și magneți critici din pământuri rare – sugerează că astfel de tactici directe și coercitive sunt puțin probabil să funcționeze.

Deși ambele părți au convenit ulterior asupra unui armistițiu comercial temporar, Trump, nu Xi, a fost cel care a clipit primul.

Impas

Având în vedere situația actuală, orice mare înțelegere ar impune ca Statele Unite să recunoască implicit o parte din Asia de Est și Asia de Sud-Est ca o sferă de influență de facto chineză, în schimbul recunoașterii similare a unei sfere de influență americane în emisfera vestică, Atlantic, Insulele Pacificului și Oceania.

Prin urmare, nu există nimic – nici pe plan internațional, nici pe plan intern – care să sugereze un moment propice pentru ca SUA și China să își depășească diferențele, fie în domeniul securității, fie în cel economic.