AcasăSOCIALAmplă campanie nocturnă de spălare și igienizare a principalelor obiective din Sectorul...

Amplă campanie nocturnă de spălare și igienizare a principalelor obiective din Sectorul 4

Ne aflăm în plină perioadă caniculară, așa că igiena solicită o atenție suplimentară. Pe lângă spălările permanente ale suprafețelor exterioare, autoritățile locale au trecut și la măsuri de mai mare amploare. De exemplu, în Sectorul 4 se desfășoară în aceste zile o amplă campanie de spălare și de igienizare a obiectivelor de largă circulație auto și pietonală, care se materializează prin activități care se derulează doar noaptea.

Astfel, în atenția personalului de la Totul Verde. S.A., cei responsabili de aceste activități, s-a aflat deja platoul de la Eroii Revoluției. Urmează ca în nopțile următoare, agentul de salubritate să intervină la Pasajul Unirii, podul Europa Unită și Pasajul Sudului, câte o noapte, de la ora 23:00 la ora 05:00 pentru fiecare dintre sensuri, la aceste obiective.

Este doar începutul unor astfel de activități, acestea urmând să se desfășoare periodic de-a lungul acestei veri, care se anunță destul de fierbinte.

Daniel Baluta
author avatar
Andrei Coman
159 afisari

1 COMENTARIU

  1. Piedone Junior, ia exemplu. Măcar să mături și tu aleile dintre blocuri, pe unde asistații sociali și cei de la salubritate fac figurație, uscăturile fiind peste tot ca un covor persan.

Comments are closed.

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img