Pe final de lună iunie, sezonul estival fiind deja în toi, cei care se pregătesc de un concediu în Eforie Nord și se întreabă cam care ar fi prețurile pentru câteva gustări între principalele mese ale zilei, află cam cât vor avea de scos din buzunar pentru a cumpăra, de exemplu, un covrig sau o felie de pizza ori o plăcintă cu brânză dulce.
Pe lângă banii necesari pentru achitarea cazării, turiștii încearcă să-și stabilească încă de la plecarea în vacanța pe litoralul autohton și un buget pentru cheltuielile cu mâncarea.
Pentru că nu sunt puțini cei care, dacă tot sunt în concediu, caută să-și facă pofta și să mănânce un porumb fiert sau o înghețată. Nemaivorbind că, între masa de prânz și cea de seară, unii mai obișnuiesc să ronțăie un covrig sau să mănânce o felie, două de pizza, pentru a-și mai potoli foamea.
Prețuri în Eforie Nord: cât costă o felie de pizza/porumbul fiert
Cei care se pregătesc pentru un concediu în Eforie Nord, în această vară, au ocazia să afle de pe acum cam care sunt câteva dintre prețurile ce apar pe faleza din Eforie Nord, la o patiserie și la alte puncte comerciale aflate în zonă. Iată cam care sunt, conform gandul.ro, prețurile la diverse produse, de la un iaurt de băut sau o limonadă răcoritoare, până la covrigi, plăcinte sau gogoși:
Ștrudel cu brânză dulce și stafide: 10 lei;
Plăcintă cu brânză dulce și stafide: 10 lei;
Ștrudel sau plăcintă cu măr: 10 lei;
Croissant cu șuncă și cașcaval: 10 lei;
Merdenele: 10 lei;
Iaurt de băut simplu: 10 lei;
Covrigi cu mac și sare, susan, semințe: 3 lei / buc;
Sana: 10 lei
O limonadă costă 7 lei, o porție mică de gogoși (9 bucăți): 8 lei, o înghețată la cornet costă 5 lei, iar o felie de pizza costă 10 lei. Iar, conform sursei citate, pentru un porumb fiert unii dintre comercianți cer, în Eforie Nord, prețul de 12 lei.
Acuma dacă le-ați publicat sa speriați românii , nu cred că ați reușit, pentru că pe afară, în Cipru de ex. , ca acu sosiram, o ciorbă sub 7 euro n-o găsești, o cutie mică cu înghețată 2,5 euro, o apă minerala la 750 = 2.2 euro la minimarket, iar în insula Capri de ex. un capuccino, un latte machiatto și 2 croissante , total 33 euro.