Rețelele sociale – cancerul digital care înghite mințile copiilor sub ochii noștri

Rețelele sociale nu mai sunt doar o parte din viața copiilor, ci viața însăși. La 10 ani, un copil știe deja cum funcționează algoritmul de pe TikTok, dar nu e capabil să citească o pagină întreagă fără să-și piardă atenția. A devenit normal. Iar noi, adulții, ne-am transformat în spectatori pasivi ai unei prăbușiri lente, dar ireversibile.

Nu cresc. Derulează. Nu gândesc. Copiază

Copiii nu mai știu ce e răbdarea. Nu mai simt nevoia să întrebe părinții. Nu mai citesc, nu mai întreabă, nu mai verifică. Informația le vine în valuri scurte, dese și adesea toxice. Clipuri de 15 secunde le formează valorile. Glumițe banale și dansuri forțate le setează grilele de comportament.

Rețelele sociale le-au luat gândirea, le-au sugrumat creativitatea și le-au oferit în schimb o iluzie de conexiune.
Ce rămâne? O generație care nu mai e prezentă în viața ei, ci doar prezentă online.

În România, copiii stau 6–8 ore pe zi pe rețelele sociale

Un studiu recent arată că peste 75% dintre elevi și studenți folosesc zilnic platformele sociale. Nu pentru informare, nu pentru dezvoltare, ci pentru a umple goluri emoționale. TikTok e noua mamă. Instagram e noul prieten. YouTube e școală, terapeut și model de viață. Iar părinții? Absenți sau complet depășiți.

Rețelele sociale nu doar influențează. Strică

Nu mai vorbim doar de „dependență digitală”. Vorbim despre depresii în masă, tulburări de somn, crize de anxietate și autoevaluare complet distorsionată.
În fața telefonului, copilul devine altcineva. O variantă falsă, fragilă, construită din așteptările unui public care nu-l iubește, doar îl consumă.
Și în fiecare zi, această variantă înlocuiește realul. Îl devorează. Îl anulează.

Ce-ați făcut cu copilăria lor, domnilor „adulți responsabili”?

I-ați lăsat pradă unei lumi unde niciun copil nu ar trebui să ajungă singur, i-ați liniștit cu tablete și i-ați legat de telefoane pentru că vă încurca joaca lor, întrebările lor, energia lor. Ați preferat tăcerea față de implicare. Acum e liniște, într-adevăr. Dar e o liniște bolnavă, periculoasă, care duhnește a alienare.

Rețelele sociale și-au instalat cuib în capul lor. Îi învață ce e „cool”. Le spun că nu sunt suficienți. Le bagă în cap că trebuie să fie altceva, altcineva. Mai perfecți, mai slabi, mai filtrați, mai iubiți… dar niciodată așa cum sunt.

Rețelele sociale cresc copiii pe care societatea nu mai are chef să-i educe

Îi cresc prost, îi învață ce nu trebuie, și îi ruinează pe tăcute.
Ce e mai dureros? Că știm. Vedem. Și totuși, nu facem nimic.

Întrebarea nu e dacă vom regreta. Întrebarea e cât mai durează până când va fi prea târziu să mai reparăm ceva.