AcasăSOCIALUPDATE. Plan Roşu de intervenţie, după ce un autocar s-a răsturnat. Unde...

UPDATE. Plan Roşu de intervenţie, după ce un autocar s-a răsturnat. Unde s-a produs accidentul

sursa foto: Facebook/DSU

Un accident rutier în care, din primele informații, a fost implicat un autocar a pus în alertă, miercuri după-amiază, 4 iunie, autoritățile din judeţul Botoşani.

UPDATE. DSU a anunțat că în accidentul rutier au fost implicate 12 persoane, inclusiv șoferul autocarului.

Toate aceste persoane au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele de la ambulanță ajunse la fața locului. „Dintre acestea, doar două au necesitat îngrijiri medicale suplimentare și au fost transportate la spital. Starea lor este stabilă” – potrivit sursei citate.

Daniel Baluta

Conform primelor date, este vorba despre un autocar ce s-a răsturnat, pe DN 29, în localitatea Ungureni – din câte a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.

După ce au fost anunțați despre producerea accidentului, salvatorii s-au mobilizat și s-au îndreptat cu mai multe autospeciale la fața locului. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, ceea ce presupune trimiterea unui număr mare de echipaje la locul accidentului.

„Conform informațiilor preliminare, șoferul unui autocar a pierdut controlul direcției de deplasare, iar vehiculul s-a răsturnat.

Având în vedere numărul mare de persoane posibil implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient”, a transmis DSU.

Mai multe ambulanțe, trimise la fața locului

Către locul accidentului s-au îndreptat de urgență nu mai puțin de 4 ambulanţe SMURD, 4 ambulanţe SAJ, o autospecială pentru transport victime multiple, precum și două echipaje de descarcerare şi o autospecială de stingere.

Deocamdată nu se știe exact câte persoane se află la bordul autocarului implicat în accident. Misiunea echipajelor medicale este în desfășurare.

207 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img