AcasăEconomieRomânii, transformați în cobaii Europei. Pericol de moarte subită de la stocarea...

Românii, transformați în cobaii Europei. Pericol de moarte subită de la stocarea CO2

Scăpările de CO2, din stocare, pot ucide pe loc

România are o cotă de stocare CO2 de 20% din cantitatea totală alocată statelor UE. De la sfârșitul lunii mai, Comisia Europeană a stabilit, în cadrul planului de decarbonizare “Net 0 2030”, o majorare a acestei cote, de la 9 milioane de tone, cât era în 2024, la 10 milioane de tone.  Până acum, singurele proiecte realizate au fost făcute în largul mării, pentru că nimeni nu și-a permis să pună în pericol viața oamenilor, având în vedere potențialul fatal al CO2. Experții în energie spun că românii sunt transformați, astfel, în cobaii Europei.

Germania și Austria au legi prin care se interzice stocarea carbonului, tocmai pentru că este periculoasă, ne spune Dian Popescu, expert în petrol și gaze și fost consilier al ministrului Energiei. ”Nu există nicăieri în lume, în acest moment, stocare CO2 decât în offshore, adică în largul mării.

Dar în interiorul țării nu există niciun stat al UE, dar nici în alte zone, care să fi făcut stocare de carbon. Celelalte țări vor invoca că nu au structuri geologice pentru stocare. Păi, dacă noi avem structuri geologice pentru stocare, foarte bine. Întâi să vedem care sunt alea, nu ce a vrut să facă OMV la Pitești cu niște sonde vechi de 70 de ani, pe care nu te poți baza, pentru că poate să iasă pe lângă coloane. Pe urmă, dacă ai structuri geologice izolate, hai să mărim capacitatea de 3,1 miliarde de mc stocare gaze naturale, ca să nu mai imporți 25% din necesar. Ungaria, care nu este producător, are 7,2 miliarde mc depozitare gaze, iar Ucraina are 32 miliarde de mc. Iar noi suntem cei mai proști dintre proștii proștilor, pentru că nu numai că suntem cei mai mari producători de gaze din UE, dar am avut 30.000 de sonde, care puteau constitui depozite de stocare gaze, măcar să facem 10-12 miliarde mc stocare, să putem face și bani în iarnă din vânzare”, ne spune Dian Popescu. Acesta ne explică faptul că, de unde s-au extras gaze, zăcământul are niște roci poroase, că nu există pungă de gaze, și atunci se poate face, în structurile acestea geologice, depozitare, să injectezi gaze vara și să le scoți iarna.

Depozitele pe care le avem acum sunt făcute de pe vremea lui Ceaușescu, în ultimii ani doar s-au modernizat niște stații de comprimare și au mai dat niște găuri ca să mărească capacitatea de scoatere, susține Dian Popescu. Capacitatea de scoatere din depozit într-un interval de timp scurt este limitată, tocmai de aceea România a rămas cu gaze în depozite, în timp ce a importat gaze. ”Noi nu importăm că nu avem gaze, noi importăm că nu avem capacitate de extragere”, a subliniat Dian Popescu.

Poate să omoare un sat întreg

Autoritățile au acceptat să facă stocare geologică de carbon fără să întrebe specialiștii. ”Înainte a face stocare de carbon, adică înainte de a fi cobaii lumii, nu numai ai Europei, trebuie văzut dacă ANRM a transmis care sunt siturile, locurile unde se va realiza stocarea carbonului. Pericolul stocării de carbon este să iasă în atmosferă și să omoare un sat întreg. Dacă ai pierderi de CO2 ucide tot în jur. La noi, la Timișoara, când lucram la Petrom, erau muncitori pe haba de noroi, că era sonda în foraj, și a ieșit carbonul din noroi și i-a omorât pe loc. Nu există scăpare. Și au fost multe cazuri în lume. Este extrem de otrăvitor. Păi gândiți-vă la compoziția atmosferei, în care CO2 reprezintă doar 0,04%”, ne-a declarat Dian Popescu. Potrivit Jurnalului Internațional al Medicinii de Urgență, concentrațiile de dioxid de carbon între 14,1 și 26% sunt fatale. Totodată, dacă nu era atât de periculos și de otrăvitor, până acum s-ar fi făcut de mult timp stocare de CO2.

”Haideți să se facă întâi experimental undeva și apoi să te apuci să stochezi cantități atât de mari”, ne mai spune Dian Popescu.

Programele demonstrative, moarte în fașă

Prin 2012, Uniunea Europeană a propus realizarea unui Program Demonstrativ pentru 12 proiecte de stocare a CO2, cu mai multe mecanisme financiare de susținere, de la captare și transport, până la stocare. România s-a înscris cu Proiectul Getica, finanțarea necesară fiind de 1 miliard de euro, din care 500 milioane de euro ar fi trebuit să fie dați de UE. Compania de proiect Getica SA era formată din Complexul Energetic Turceni, Transgaz SA și Romgaz SA, iar proiectul urma să permită captarea, transportarea și stocarea a 1,5 milioane tone de CO2 pe an. Transportul s-ar fi prin conducte subterane pe o lungime de circa 40 de km, iar stocarea, în formațiuni geologice acvifere saline de mare adâncime (mai mult de 800 de metri), aflate pe o rază de maxim 50 de km față de centrala termoelectrica Turceni. Bineînțeles că, din lipsa finanțării, proiectul a murit în fașă. Până în prezent, nu există date că vreun proiect demonstrativ ar fi fost finalizat. Așa că, rămâne cum s-a stabilit. Tot experiment și tot cobai.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
30.899 afisari

14 COMENTARII

  1. „România are o cotă de stocare CO2 de 20% din cantitatea totală alocată statelor UE. ”
    Deci proasta de Romania este o cincime din teritoriul UE??? Ne pacalesc astia ca pe copiii prosti si noi stam si ne uitam ca vitelul la poarta noua.

    • Cota e direct proporțională cu extracția.Romania a extras in 150 de ani 20% din resursele din Europa. De aici vita de 10 milioane tone. Cat ai eliberat în atmosferă , proporțional bagi înapoi.

      • Adică acel carbon extras cu hidrocarburile din România, a rămas în atmosferă sub formă de CO2. Nu l-a absorbit nici o plantă , stia că e carbon din România. Mă întreb însă cât carbon au eliberat Germania si Marea Britanie prin arderea cărbunelui de la începutul revoluției industriale. Pe ăla nu au fost plantele supărate? Cine îl stochează și pe acela? Nu te obosi. Erau întrebări retorice. Dar când nu ai un minimum de cunoștințe de chimie, biologie și istorie, ești foarte ușor de prostit și cam din cauza asta crezi tot ce ti se aruncă în ochi și urechi prin mass-media.

        • Hai ca si tu ai multa minte. Este un mecanism logic de alocare, nu are legatura cu moleculele de CO2 emise prin arderea hidrocarburilor exploatate in Romania, e chiar atat de greu de inteles? Si nu este vorba de extractia pe 150 de ani ci doar pe trei ani, respectiv 2022-2024. Ponderea rezultata se aplica la tinta UE de 50 Mt capacitate stocare pana in 2030.
          Iar logica nu are legatura cu ce ai emis ci cu principiul de unde ai scos poate sa intre inapoi.

  2. Uite, pentru asa ceva de ce nu se iese in strada?!?!? De ce nu sunt romanii informati despre toate astea in detaliu, sa cunoasca si ei ce mosmondesc imbecilii care ii conduc? Cum adica ne repartizeaza nu stiu cine o cota asa, fantezista, si noi, in loc sa-i bagam in ma-sa, cautam solutii de aplicare ?!?!?!?

  3. Oameni buni, stocarea de CO2 onshore (pe uscat) este ceva ce se intampla de decenii in foarte multe tari: SUA, China, Australia, Noua Zeelanda, Canada. Este perfect sigura si se face de zeci de ani. E nevoie doar de tehnologie si cunostinte in domeniu. In Europa nu s-a facut onshore pentru ca nu au existat mari producatoare de petrol sau gaze onshore sau cele care au existat (vezi Romania) nu au tehnologia necesara. Stocarea de CO2 in Europa se face momentan doar in Norvegia, dar offshore. Nu va mai lasati influentati de articole fara nici o documentare

    • Stocare de CO2, în adevăratul sens al cuvântului, nu se face nicăieri. Bani pentru stocare se iau de la state, de către companiile „șmecherilor” de foarte mulți ani. Pentru că astea sunt lucruri care nu pot fi verificate de prostii de rând. Ca să îți explic pe înțeles, când faci un foraj într-un depozit de gaz metan, trebuie să îl și consumi. Nu poți să oprești pur și simplu robinetul, ca să nu mai iasă, pentru că presiunile sunt foarte, foarte mari (vezi cazul Rusiei care ardea gaz metan la faclă după distrugerea Nrdstream). Acum, gândește-te că pentru fiecare molecula de CH4 s-a produs prin ardere o moleculă de CO2. Cum crezi tu că o să reușească cineva să pompeze în pământ tot acel CO2, în același spațiu? Deci, asta este o metodă prin care, făcându-ți o firmă care „stochează” CO2, iei banii proștilor cu ajutorul statului și … spui că de banii ăia ai băgat X tone de CO2 în pământ.

      • De unde ai inteles tu ca trebuie sa stocam echivalentul CO2-ul emis prin arderea hidrocarburilor extrase? Te bagi in subiecte pe care nu le stapanesti sau nu le intelegi.
        Stocarea CO2 a inceput cu EOR/EHR, in anii ’70 in SUA, proces care nu retine tot carbonul in zacamant, mai iese si cu produsele recuperate. Dar astfel de proiecte sunt de crestere a gradului de recuperare, nu proiecte de reducere a emisiilor. Iar stocare pura, cu scopul reducerii emisiilor, se face de ceva vreme in lume si se va face, garantat, cu sau fara Romania.
        Si daca ne dorim mentinerea industriei, atat cat mai avem, CCS-ul e cam singura solutie de decarbonizare totala.
        In loc sa hulim ce nu intelegem, mai bine am incerca sa vedem cum putem transforma istoria de peste 150 de ani din petrol si gaze intr-o oportunitate de business national, atragand investitii si crestere economica. Petrolul si gazul se vor epuiza, de ce sa nu folosim tot volumul poros ramas liber si sa luam bani de la poluatori pentru a le injecta emisiile?

  4. Avem președinte impic, e normal sa fim și nou ” impici” . Dacă aveam un ” golan” eram și noi ” golani” și nu acceptam atâtea umilinte

  5. Tovarasul Dian sperie lumea ca au ramas fara subiecte la Realitatea dar uita sa spuna ca se face stocare CO2 onshore inca din anii 70, incepand din SUA. Mai aproape de noi, in Ungaria si Croatia, se injecteaza CO2 pentru recuperare hidrocarburi inca din anii 90. Deci asta cu romanii cobaii Europei nu prea este valabila. Daca o judecam logic, stocarea CO2 foloseste aceleasi tehnologii precum cele utilizate pentru stocarea gazului natural, asa cum spune tovarasul Dian, inca de pe vreme lui Ceausescu. Deci Dian este de acord sa crestem capacitatea de stocare a gazului metan dar nu este de acord cu stocarea carbonului? Intre gaz si carbon, care este mai periculos? Daca nu ne este teama de depozitele de gaz metan, de ce ne este teama de cele de carbon?
    Acest articol este doar o dezinformare si menit sa induca frica si sa sustina narativul anti-UE si pro-Putin.
    Da, stocarea CO2 este o solutie si trebuie tratata serios si responsabil de toti cei implicati, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa o facem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger