AcasăSPORTCristi Chivu, aproape de o nouă înțelegere cu Parma: salariu crescut și...

Cristi Chivu, aproape de o nouă înțelegere cu Parma: salariu crescut și mână liberă la transferuri

Parma e gata să-i propună lui Cristi Chivu o extindere a contractului până în vara lui 2027, cu un salariu îmbunătățit, ce ar putea ajunge la un milion de euro anual, în funcție de performanțele atinse. Clubul dorește să îl răsplătească pe antrenorul român după salvarea spectaculoasă de la retrogradare și schimbarea radicală a jocului echipei.

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani s-a declarat fericit la club și a lăsat de înțeles că intenționează să continue munca începută, spunând că Parma îi oferă stabilitate și satisfacții comparabile cu cele mai mari trofee. Primele discuții oficiale pentru prelungirea colaborării sunt programate pentru această săptămână, semn că ambele părți își doresc continuitate.

Surse apropiate clubului susțin că noul acord ar urma să includă și o libertate mai mare pentru Chivu în ceea ce privește strategia de mercato. După ce a gestionat un lot deja format, în noul sezon va avea ocazia să-și construiască echipa după propriile idei, începând din pregătirea de vară.

Bugetul pentru transferuri ar putea fi suplimentat prin vânzarea unor jucători cu cotă bună pe piață. Printre cei care ar putea pleca se numără Bonny, urmărit de Inter, portarul Suzuki, dorit de cluburi importante din Germania și Anglia, și Dennis Man, pentru care Fiorentina a fost interesată în iarnă.

Dacă aceste mutări se vor concretiza, Parma ar putea avea la dispoziție între 50 și 60 de milioane de euro pentru campania de achiziții. Oficialii clubului subliniază că vor investi cu grijă, în funcție de valoarea reală a fiecărui jucător, și că niciun nume nu este intangibil, atâta timp cât oferta este una corectă.

Se anunță o vară intensă pe Ennio Tardini, cu speranța că emoțiile salvării vor fi înlocuite de obiective mai îndrăznețe pentru trupa lui Chivu.

author avatar
Mihail Ioan
155 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger