AcasăPoliticaVIDEO. Simion a venit la dezbaterea de la CCIR cu diplomele de...

VIDEO. Simion a venit la dezbaterea de la CCIR cu diplomele de studii și cu certificatul de căsătorie: „Sunt autentice”

sursa foto: captură Youtube/Camera de Comerț și Industrie a României

Prezent marți, 13 mai, la o dezbatere organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), George Simion – candidatul AUR la prezidențiale – și-a prezentat diplomele de studii. A venit și cu certificatul de căsătorie.

Contracandidatul său din finala prezidențială, Nicușor Dan, nu a fost prezent la eveniment, însă și el și-a prezentat, luni seară, la un post TV, unde a fost la o dezbatere, diploma de bacalaureat.

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a venit la dezbaterea de la CCIR, la care Nicușor Dan nu s-a prezentat, cu diplomele de studii, dar și cu certificatul de căsătorie.

Simion: Sunt autentice. Reprezintă instituții de învățământ respectabile

sursa foto captură YoutubeCamera de Comerț și Industrie a României

„Nu vom lăsa capul jos în fața nimănui pentru că am văzut în ultima perioadă un șir de minciuni în spațiu public și contracandidatul meu, protejat de diferite interese, am văzut că a venit să-și aducă diploma de bacalaureat.

Da, într-adevăr, față de fostul premier al țării posedă o diplomă de bacalaureat. Dar și noi avem și diplome de bacalaureat, și diplome de licență (…) sunt autentice. Reprezintă instituții de învățământ respectabile din statul român. Eu cred în potențialul creativ al statului român eliberat de paraziți și a poporului român, prin toți reprezentanții săi care își fac cu cinste meseria”, a afirmat George Simion.

sursa foto captură YoutubeCamera de Comerț și Industrie a României

Acesta a prezentat în fața presei atât diploma de bacalaureat, cât și pe cea de licență și de master, arătând la un moment dat inclusiv certificatul de căsătorie.

sursa foto captură YoutubeCamera de Comerț și Industrie a României

Și Nicușor Dan și-a prezentat diploma originală de BAC

Candidatul independent Nicușor Dan nu s-a prezentat la această dezbatere ce a început marți la prânz. Însă, luni seară, 12 mai, actualul primar general al Capitalei, calificat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, a fost prezent la un post TV, unde a prezentat diploma de bacalaureat, pentru a demonta unele speculații apărute în mediul online. Apoi a făcut și o postare pe Facebook. „Aceasta este diploma mea de Bacalaureat, în original.

Varianta care circulă în social media este un fals grosolan. Nu vă lăsați induși în eroare de informații fabricate.”, a scris Nicușor Dan în dreptul unei fotografii în care apare ținând diploma de BAC.

author avatar
Andrei Coman
499 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger