AcasăEconomieJaponezii nu cumpără mașini americane. Trump o ține cu ”testul bilei de...

Japonezii nu cumpără mașini americane. Trump o ține cu ”testul bilei de bowling”

Donald Trump critică din nou Japonia pentru că nu cumpără mașini americane, deși mașinile japoneze se vând foarte bine în Statele unite

Donald Trump critică  din nou Japonia pentru că nu cumpără mașini americane, deși mașinile japoneze se vând foarte bine în Statele unite.

În aprilie, Trump a afirmat că experții niponi  testează rezistența caroseriei vehiculelor străine folosind o bilă de bowling, lansată pe capotă de la 6 metri.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Japonia a declarat pentru AFP că Trump confundă probabil principiul unui test în care un dispozitiv în formă de sferă – care seamănă cu un cap uman –  lovește capota de la o înalțime de aproximativ 2 metri pentru a  verifica dacă mașina testată îndeplinește un standard conceput pentru siguranța pietonilor.

Subaru a introdus în acest an primul airbag destinat protecției pietonilor la modelele WRX, Legacy, Crosstrek și Levorg.

Încă din 2017, Trump a susținut că „testul” cu bila de bowling a fost creat în principal pentru a bloca accesul mașinilor străine în Japonia. Dar cele americane nu sunt atractive din motive mult mai pragmatice. Japonezii preferă automobile compacte și mici. Producătorii din SUA oferă modele de dimensiuni mari, nepotrivite pentru traficul metropolelor japoneze.

În schimb, segmentul premium japonez – Toyota(Lexus), Honda(Acura), Mazda, Nissan(Infiniti) – a cucerit de ani de zile piața americană.

Trump a recunoscut că ”Toyota vinde un milion de vehicule în Statele Unite, în timp ce General Motors nu vinde aproape niciunul în Japonia”. Președintele cu apucături de agent imobiliar a lansat un război comercial, dar se vede treaba că nu pricepe regulile comerțului. Mașinile japoneze se cumpără pentru că sunt mai bune decât mașinile americane. ”Testul” bilei de bowling e un pretext pentru completarea listei tarifelor.

Nu e vorba doar de Japonia. Chevrolet, Chrysler, Dodge… nicio marcă americană nu a reușit să stabilească o prezență durabilă în Europa, cu excepția Ford, subliniază Automobile Magazine. Pur și simplu, mulți producători din SUA nu se adaptează piețelor Bătrânului Continent și așteptărilor publicului.

Trump ar trebui să se gândească la consecințele tarifelor auto: prețurile vehiculelor noi și second-hand din Statele Unite vor crește semnificativ în 2025. Mai presus de toate, nimeni nu e obligat să cumpere mașini americane. Cu atât mai puțin japonezii.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
313 afisari
Zenville

Ultimele știri

Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată

În România anului 2025, depresia în rândul adolescenților este mai prezentă ca niciodată, dar rămâne o problemă subdiagnosticată și deseori neînțeleasă.📊 Potrivit unui studiu...

Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace

🌍 EuropaZiua Mondială fără TutunZiua Mondială fără Tutun a fost marcată de Organizația Mondială a Sănătății cu tema „Demascarea atractivității produselor din tutun”. Campania...
proger