AcasăNewsNicușor Dan, acuzat că a promis șefia SRI în schimbul retragerii unor...

Nicușor Dan, acuzat că a promis șefia SRI în schimbul retragerii unor candidați

În cadrul dezbaterii prezidențiale organizate de TVR, o jurnalistă de la Realitatea TV l-a acuzat pe candidatul Nicușor Dan că a promis funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI) în schimbul retragerii din cursa electorală sau a renunțării la susținerea unor contracandidați.

Potrivit jurnalistei, fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, i s-ar fi transmis, printr-un apropiat al lui Nicușor Dan, că ar putea primi conducerea SRI dacă renunță la candidatură. De asemenea, o ofertă similară ar fi fost făcută și fostului primar al Brașovului, Allen Coliban, în contextul unei posibile retrageri a sprijinului pentru candidata USR, Elena Lasconi.

Nicușor Dan replicat:„Povestiți foarte frumos, dar eu n-am nimic de-a face cu ce povestiți dumneavoastră. E prima oară când aud lucrurile pe care le spuneți. Evident că nu a solicitat nimeni, în numele meu, retragerea altui candidat din cursă.”

Declarația sa a fost însă imediat contrazisă de Daniel Funeriu, care a confirmat din sală că a primit o astfel de ofertă.

 

 

author avatar
Andrei Coman
651 afisari

3 COMENTARII

  1. Dacaa ne luam dupa zvonurile din presa…si o.minima logica…domnu’ Orban a fost consilier intr o firma de avocatura, iar avocatul este cercetat penal…alaturi de altii care au avut legaturi cu….ce mica e lumea ! Se invarte in cerc !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată

În România anului 2025, depresia în rândul adolescenților este mai prezentă ca niciodată, dar rămâne o problemă subdiagnosticată și deseori neînțeleasă.📊 Potrivit unui studiu...

Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace

🌍 EuropaZiua Mondială fără TutunZiua Mondială fără Tutun a fost marcată de Organizația Mondială a Sănătății cu tema „Demascarea atractivității produselor din tutun”. Campania...
proger