Comisia Europeană a recunoscut, pentru prima oară, că accesul la finanțarea UE este îngreunat de complexitatea existentă în cadrul programelor. România, prin Camera Deputaților, a plusat și a transmis la Bruxelles că este nevoie de o simplificare a accesării fondurilor și de introducerea unui set comun de reguli și proceduri pentru toate programele europene, dat fiind ritmul greoi al absorbției banilor Uniunii.
În comunicarea sa către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Regiunilor, Comisia Europeană a recunoscut, în premieră, că este nevoie de un buget al UE mai simplu, având în vedere că accesul la finanțarea UE este îngreunat de complexitatea existentă. Deși numărul programelor de cheltuieli a fost deja redus într-o anumită măsură la începutul perioadei actuale, în buget și în alte programe din afara acestuia există încă peste 50 de programe de cheltuieli, susține Comisia Europeană.
Cu toate că acest lucru ilustrează domeniul larg de aplicare al finanțării din partea UE, crește riscul de suprapuneri și sunt reduse impactul și transparența, apărând, în același timp, lacune din cauza lipsei unor abordări de finanțare cuprinzătoare și coordonate pentru prioritățile transversale, cum ar fi competitivitatea.
”Beneficiarii întâmpină dificultăți în a parcurge multitudinea de norme și criterii, în pofida măsurilor de simplificare introduse în cadrul financiar actual 22 Existența unor norme de eligibilitate, a unor procese de depunere a cererilor și a unor rate de cofinanțare diferite, precum și a mai multor puncte de intrare pentru potențialii solicitanți pune în pericol rapiditatea și calitatea punerii în aplicare și implicarea părților interesate. De asemenea, dacă sunt inconsecvente, acestea pot submina realizarea obiectivelor UE. A răspunde unei cereri de propuneri pentru accesarea fondurilor UE poate fi o acțiune complexă și deosebit de împovărătoare pentru întreprinderile mici și mijlocii”, a arătat Comisia Europeană.
Potrivit acesteia, din cauza adoptării tardive a programelor operaționale și a coexistenței mai multor fonduri, cum ar fi Fondul pentru o tranziție justă și Mecanismul de redresare și reziliență, acesta din urmă având un calendar mai strâns, precum și a faptului că autoritățile naționale s-au concentrat mai întâi pe finalizarea execuției fondurilor în temeiul cadrului multianual 2014-2020 conform regulii „N+3”, au fost plătite mai puțin de 7 % din fondurile alocate pentru perioada 2021-2027, din care mai mult de jumătate reprezintă prefinanțare.
Pașaport de eligibilitate
În hotărârea Camerei Deputaților, care răspunde comunicării Comisiei Europene, se precizează că este necesară o simplificare a structurii viitorului buget, atât din perspectiva accesării fondurilor, cât și din condiționalitatea pentru protecția bugetului Uniunii Europene. Deputații români cer și simplificarea accesului la fonduri europene prin crearea unui set comun de reguli și proceduri pentru toate programele europene, introducerea unui „pașaport de eligibilitate” pentru beneficiari, valabil pentru toate programele UE, care să evite reevaluarea repetată a acelorași criterii, precum și prin reducerea birocrației prin extinderea utilizării opțiunilor de costuri simplificate.
Pe de altă parte, Camera Deputaților a semnalat că împărtășește preocuparea exprimată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene referitoare la faptul că această comunicare pune accent deosebit pe competitivitate, ceea ce poate conduce la ideea că viitoarele finanțări vor miza pe contribuție la competitivitate și mai puțin pe reducerea disparităților, chiar dacă în document se face referire la un buget european cu rol central în promovarea, printre alte priorități, a coeziunii sociale și teritoriale.
Se anunță noi bariere în accesarea fondurilor
Parlamentarii români consideră că viitorul Cadru financiar multianual 2028+ ar trebui să fie mai bine corelat cu programele naționale elaborate de statele membre, precum și cu recomandările specifice fiecărui stat adoptate de Consiliu.
Totodată, deși salută propunerea Comisiei de a crea un plan unic pentru fiecare stat, cu un set de norme unice, concepute pentru toate instrumentele de finanțare, deputații și-au exprimat rezervele cu privire la introducerea de noi standarde și criterii pentru planificarea și programarea finanțării programelor structurale ale UE, care vor conduce la un decalaj considerabil între pregătirea cadrului financiar și punerea în aplicare pe teren. Totodată, Camera Deputaților consideră necesară consolidarea dimensiunii de coeziune teritorială prin stabilirea unui prag minim de finanțare dedicat regiunilor mai puțin dezvoltate, pentru a asigura că aceste zone nu sunt dezavantajate în competiția pentru fonduri cu regiunile mai dezvoltate.