După perchezițiile făcute de DIICOT și de polițiști, miercuri, la adrese din Capitală și județele Olt și Teleorman, au urmat audieri, care s-au derulat pe timpul nopții.
La finele acestei proceduri, s-au dispus mai multe rețineri.
Sandu Anghel, interlopul cunoscut drept Bercea Mondial, și alți nouă complici au fost reținuți după o noapte de audieri, anunță joi dimineață stiripesurse.ro. Ei vor ajunge în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă. Sunt cercetări făcute într-un dosar cu acuzații de camătă și șantaj.
Pe de altă parte, Bercea Mondial neagă acuzația de camătă. „Nu am dat, doamnă, niciun ban cu camătă, am vândut „Skode” pe 2-3 mii de euro și poate să zică… Nu am dat, doamnă, niciun ban cu camătă.” – a spus acesta, conform sursei citate.
11 percheziții făcute, miercuri, de DIICOT și de poliție
Nu mai puțin de 11 percheziţii au avut loc miercuri, 2 aprilie, în judeţele Olt, Teleorman şi în Bucureşti, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj. Perchezițiile au fost derulate de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
„Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul anului 2022, cinci făptuitori au inițiat și constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care au pretins dobânzi lunare, cuprinse între 10 și 40 % din valoarea împrumuturilor acordate, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare.
În cadrul grupului infracțional organizat, de tip piramidal, deciziile legate de operațiunile de cămătărie referitoare la selectare persoanelor și stabilirea condițiilor în care li se acordă împrumuturi , au revenit liderului, ceilalți membrii având sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-au fost majorate dobânzile și li s-au impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite.
De asemenea, în situația în care persoanele împrumutate nu și-au mai putut onora obligațiile asumate, membrii grupării de criminalitate organizată au recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice, în vederea recuperării debitelor.
Sumele obținute din activitatea infracțională au fost folosite de făptuitori pentru achiziționarea de bunuri mobile sau imobile (autoturisme de lux, case, apartamente, terenuri).”, a transmis DIICOT, într-un comunicat.
După percheziții au avut loc audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.