AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDemocrația e adresa privilegiată a funambulescului. Doar în democrație puteau să apară...

Democrația e adresa privilegiată a funambulescului. Doar în democrație puteau să apară USR și POT

1. Într-o țară care a mers, în mandatele lui Băsescu, pe schema ”dați-ne omul, cazul îl facem noi!”, Georgescu a trecut pe sub radarul Statului. Nu a fost corect ce i-au făcut organele, dar a fost bine. Toți președinții României au avut notorietate. Georgescu a apărut de nicăieri și, când a intrat pe radar, adică după al doilea tur anulat, a fost ca un căruțaș care conduce o basculantă fără să știe vreun semn de circulație. România lui Georgescu ar fi fost un camion fără frână. Profetul de la Maglavais elucubra despre medicină naturistă, despre daci, despre benzina de un leu. Problema nu e că a păcălit Statul. Problema e că acest securache incult  trăiește boierește de peste 35 de ani, fără a fi patron sau angajat.

    2. Georgescu a fost o dovadă a faptului că poporul român, atunci când e exasperat, dă dovadă de candoare. Ar fi fost o nenorocire să ajungă Georgescu la Cotroceni. Ar fi adus dictatura. Și România a mai avut parte de o dictatură din 1989 încoace. Da, când a fost Vlad Voiculescu ministru al Sănătății. Vlăduț le are cu medicina ca eunucii cu reproducerea. Eutanasia și automutilarea sunt soluții mai bune decât orice userist la la Ministerul Sănătății.

 3. Al Doilea Război Mondial a durat șase ani pe muchie. Au fost implicate în mod direct peste 30 de țări. Lucrarea de peste gard are deja mai mult de trei ani. Vorba lui G. Călinescu – ”țăranul român își face întâi gard, apoi casă.” Peste gard sunt implicate direct două republici sovietice și suferă material toate țările din U.E. Din februarie 2022 până în aprilie 2025, Putin n-a putut să ocupe câteva județe Ucraina. Dar ni se spune că trebuie să ne înarmăm, fiindcă Putin va ataca Europa. Sigur că da, viitorul îi stă în față. Putin va împlini la toamnă 73 de ani. Și l-ați văzut cât a înaintat în ultimii trei.

  4. Dar prețurile au luat o viteză supersonică. Nu mă interesează că produsele de, să zicem, 23 de lei s-au făcut 27. Dar tot ce era 4 lei s-a făcut 5 și ce era 3 lei s-a făcut 4. Adică au explodat alimentele de bază. Euro e tot la cinci lei. Deci moneda euro, nu leul, e în cap. Dar noi ne înarmăm, mă, că ne atacă moșul de 73 de ani! Monsieur Macron, vindeți-ne și nouă, cu miliarde euro, niște arme de pe vremea glorioasei Linii Maginot!

  5. De când e Trump la Casa Albă, ambasada Americii de la București are un program mai lejer. A scăpat de obligațiile de mâna a șaptea. Nu îi mai primește pe ziaricii români sifonari. În țara noastră, însă, întâlnirile la nivel înalt au loc în continuare. Liiceanu s-a văzut cu Bolojan, adică intelectualul oficial al României l-a primit într-o audiență de 30 de minute pe președintele interimar al României.

 6. S-a schimbat ora, natura renaște, și niciun film nu e mai palpitant decât democrația. Eu am prins și cenușiul comunist și vă pot spune că ador democrația fiindcă e o sursă de stupoare care se transformă în amuzament. Democrația e adresa privilegiată a funambulescului. Doar în democrație puteau să apară partide ca USR și POT.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.547 afisari

3 COMENTARII

  1. Stati linistiti la locurili voastre.
    Democratia este si va fi.Depinde din ce parte o privesti.
    Intrebarea cetateanului turmentat: daca tot sunt alegeri democratice si primarii de sector se pregatesc pentru noi alegeri la primaria Capitalei, se stie ca Nicusor va fi presedinte si Bolo, premier?

  2. Autorul articolului cum poate sa ouna semnul egal intre USR si POT?!! Cand se face o afirmatie este nevoie si de argumente. Democratia este o stare de fapt.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger