AcasăPoliticaMotivarea BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

Motivarea BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

sursa foto: Facebook/Călin Georgescu

S-a aflat motivarea deciziei Biroul Electoral Central (BEC) privind respingerea înregistrării candidaturii independentului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale programate să aibă loc în luna mai a acestui an.

Biroul Electoral Central (BEC) a precizat duminică seară, 9 martie, că a ținut cont de aspectele fundamentale „deja tranșate” de Curtea Constituțională (CCR) la luarea deciziei de respingere a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

„Biroul Electoral Central nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curții Constituționale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carențe să fie înregistrată și să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituțională să fie pusă în situația infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia”, se afirmă în decizia BEC.

Potrivit sursei citate, candidatura lui Călin Georgescu nu întrunește condițiile de legalitate, întrucât acesta „prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăși obligația (…) de a apăra democrația”, care se întemeiază pe alegeri „corecte, integre și imparțiale”.

Ce a mai anunțat BEC

BEC consideră relevant faptul că hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea președintelui României, dispunându-se reluarea în integralitate, statuează cu privire la „modul în care candidatul (…) a înțeles să se raporteze la condițiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de președinte al României”.

„De altfel, anulând procesul electoral în curs și dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidaturi) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale (…), Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu și cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturi depuse de către candidatul Călin Georgescu, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeași persoană îndeplinește condițiile pentru a accede la funcția de președinte al României”, se mai notează în decizia BEC din 9 martie.

Biroul Electoral Central concluzionează că, în condițiile în care instanța de contencios constituțional a decis cu privire la aceste aspecte, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii devine irelevantă.

Ar fi de menționat faptul că decizia poate fi contestată la Curtea Constituțională (CCR) în termen de 24 de ore.

BEC a anunțat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Într-un comunicat al BEC se precizează că s-a respins și înregistrarea candidaturilor altor doi independenți, Maria Marcu și Ion Popa. În schimb, înregistrarea candidaturii lui Nicușor Dan – actualul primar al Capitalei care a decis să intre în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni – a fost acceptată.

Decizia BEC privind respingerea înregistrării candidaturii independente a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale poate fi citită integral AICI.

Citiți și: ALERTĂ! BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu

Experimentul Călin Georgescu, răspunsul României la criticile Americii

Binomul Coldea-Kovesi, reactivat împotriva Statelor Unite!

U.E. a dat un exemplu cu România. „Alte țări vor urma!”

S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

author avatar
Andrei Coman
397 afisari

5 COMENTARII

  1. Adica fara vreun motiv documentat si doar pe baza de vorbe si suspiciuni(a se citi ordine).
    Sa nu uitam ca le-a trebuit 3 luni, de la lovitura de stat don 06.12.2024, ca sa gaseasca niste motive pentru anularea alegerilor prezidentiale, motive care nu stau in picioare nici astazi.

  2. Slugoii astia pot motiva si crimele germanilor la Auschwitz😝. ‘O fi zis baiatul ceva, o fi injurat’ 😝

  3. Cu alte cuvine, noi, BEC (Banditii Emergentei Comuniste), ne-am arogat dreptul de a ne depasi atributiunile ce ne-au fost alocate, exprimandu-ne intr-un context care nu ne priveste si folosind abuziv puterile pe care le avem in scopuri straine celor pentru care le-am primit. Noi, BEC, stim ce e bine pentru Romania si ne arogam unilateral dreptul de a implementa binele nostru cu forta, emitand judecati astfel incat sa protejam ceilalti banditi, de la CCR, sa se mai faca de rusine odata aratand cat de corupta si infiltrata a ajuns Romania, si cat de lasi si de fricosi sunt oamenii pe care ii conducem. Este cu atat mai important sa tinem CCR-ul in afara reflectoarelor, ca sa nu apara din nou pe buzele tuturor aceeasi intrebare: cum este posibil sa avem Curtea Constitutionala numita de parlament, presedinte, intr-un cuvant, de politic? Mai avem separatia puterilor in stat??

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger