AcasăSOCIALOrașele în care facturile la apă au explodat. „Prea mare preţul”/Tarifele vor...

Orașele în care facturile la apă au explodat. „Prea mare preţul”/Tarifele vor mai crește, din luna aprilie

Mari bătăi de cap cu prețul la apă, pentru locuitorii a două orașe aflate în apropierea Dunării. Facturile sunt deja mari, iar de luna viitoare ar urma să crească și mai mult tarifele la apă, cel puțin în Galați.

Locuitorii din Galați și Brăila s-au confruntat cu o problemă majoră, la începutul acestui an. Și asta pentru că, Dunărea, principala sursă de apă, a fost contaminată cu o bacterie periculoasă, potrivit observatornews.ro. Iar acum, la startul primăverii, facturile au explodat pur și simplu. Așa că oamenii se străduiesc să facă față cum pot acestei situații care-i afectează serios la buzunare.

Chiar dacă primăvara aduce, în general, vești bune, odată cu încălzirea vremii, nu la fel se poate spune în cazul facturilor la apa de la robinetele din locuințele oamenilor – folosită nu doar pentru băut, ci și pentru spălat.

„Prea mare preţul”

Brăilenii, de exemplu, au ajuns să plătească unul dintre cele mai mari tarife din țară pentru apa potabilă: 17,55 lei pe metru cub.

„Noi am consumat luna trecută şase metri cubi de apă. Am dat 150 de lei. E un preţ imens şi Dunărea e lângă noi. Prea mare preţul”, a declarat un localnic, pentru postul TV.

În tot acest context, apare și o reacție oficială. „Au fost ajustate preţurile şi tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare, pentru apă potabilă 10,39 lei, iar pentru canalizare-epurare 5,71. Acestea sunt preţurile fără TVA”, a precizat Dana Stanciu, purtător de cuvânt Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila.

Cât costă apa în Galați

Nici în Galați lucrurile nu stau mai simplu din acest punct de vedere, dat fiind faptul că aici un metru cub costă deja 17,66 lei, iar tarifele vor crește și mai mult de luna viitoare.

„Urmează într-adevăr, conform strategiei de tarifare, o majorare de la 1 aprilie, dar e destul de scăzută, adică 3% pe apă şi 2% pe canalizare”, a anunţat Cornelia Arnăutu, purtător de cuvânt Apă Canal.

Ambele judeţe – Galaţi şi Brăila – se alimentează cu apă din Dunăre, care este tratată şi apoi furnizată către populaţie. Tocmai de aceea, locuitorii consideră că preţul apei de la robinet este nejustificat de mare.

Apa s-a scumpit și în alte orașe

Nu e prima dată când, de la începutul acestui an se vorbește despre scumpirea apei de la robinet. „Apa s-a scumpit și în alte orașe. La Râmnicu Vâlcea, un metru cub costă 12,15 lei, în Petroșani – 10,58 lei, în Cluj Napoca – 12,33 lei iar în Sibiu – 11,39 lei.

La data de 1 ianuarie 2025 au intrat în vigoare noile tarife aprobate pentru serviciile de distribuţie a apei potabile şi preţurile pentru serviciile de canalizare-epurare. Pentru al doilea an consecutiv, Compania de Apă Buzău practică, în luna ianuarie, cel mai mare tarif pentru apa potabilă.

Pe următoarele poziţii se află companiile de profil din Bacău, Brăila, Prahova şi Vaslui.

De asemenea, în luna ianuarie 2024, Compania de Apă Buzău practica cel mai scump tarif pentru apa potabilă, 9,30 lei/mc, exclusiv TVA” – Citiți mai multe AICI: Apa de la chiuvetă s-a scumpit cumplit. Oamenii de la bloc abia își mai permit să-şi potolească setea sau să spele vasele

author avatar
Andrei Coman
829 afisari

5 COMENTARII

  1. Cand te sperie tarifele primul pas este un consum rational,Al doilea pas este un efort imens de a renunta la un pachet de tigari pe Luna!

  2. Intr-un film, o scena: după ce scapasera de undeva, un grup, în desert, se întâlnește cu al grup. Cineva din primul grup, crezand ca cei cu care întâlnesc sunt hoți le oferă un lingou de aur pe care, îl refuza, cerandu-le APA!!!

  3. Nu ii înțeleg pe cei care se plang: când dau 5 lei sau mai mult pe un pet de 1 litru de apa plata sau minerala de fapt plătesc metrul cub cu 5000 lei!!! sau mai mult…

  4. De fapt aia de taie facturi au construit sistemul de alimentare cu apa? NOI l-am construit. Sa nu platim nimic .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger