AcasăNewsȘocant! O profesoară a murit într-un liceu din Argeș/Prima ipoteză

Șocant! O profesoară a murit într-un liceu din Argeș/Prima ipoteză

sursa foto: Facebook/Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta

Au fost momente dramatice, vineri, într-o unitate de învățământ din județul Argeș. O profesoară a pierit, în ciuda eforturilor pe care le-au făcut cadrele medicale chemate să intervină de urgență pentru a o salva. S-a încercat resuscitarea femeii, dar, din păcate, procedura nu au avut rezultatul sperat.

Din primele informații, tragedia a avut loc vineri într-o unitate școlară din județul Argeș. O profesoară în vârstă de 47 de ani, care preda limba engleză la un liceu din Mozăceni, a murit după ce s-ar fi înecat cu mâncare, potrivit Antena 3.

Nenorocirea s-ar fi întâmplat într-o pauză dintre ore.

Salvatorii, alertați de colegii femeii

Alarmați de situație, colegii profesoarei au pus mâna pe telefon și au sunat de urgență la 112, cerând ajutorul medicilor pentru salvarea femeii. O ambulanță a fost trimisă la unitatea de învățământ, iar cadrele medicale au încercat să o resusciteze pe femeie. Din păcate, însă, manevrele de resuscitare nu au dat roade, astfel că profesoara a fost declarată decedată.

Cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii. Polițiștii urmează să stabilească, în urma unor cercetări începute în cadrul unui dosar penal deschis în această cauză, împrejurările în care s-a produs nenorocirea.

Urmează, cel mai probabil în perioada imediat următoare, ca medicii legiști să facă necropsia și să stabilească exact cauza decesului femeii în vârstă de 47 de ani.

838 afisari

2 COMENTARII

  1. De banala metodă Heimlich, or fi auzit profesorasii, ceia, sau se uitau la „colega”si filmau ineditul ??

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger