Carrefour anunţă retragerea de la comercializare a unui sortiment de brânză – MORBIER 250G RDF – ca urmare a suspiciunii de prezenţă a bacteriei Escherichia coli (E.coli), potrivit unui anunţ transmis de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Societatea Jean Perrin procedează la retragerea de la vânzare şi la rechemarea următoarelor produse, ca urmare a suspiciunii de prezenţă a bacteriei Escherichia coli.
Aceste produse au fost vândute la raft, în sistem de autoservire”, este anunţul transmis pe site-ul ANSVSA.

Potrivit anunțului, este vorba despre brânza MORBIER, pachet de 250 de grame, sub brandul RDF. Măsura este valabilă pentru toate loturile începând cu cele cu data limită de consum (DLC) 08.01.2025.
Clienții care au cumpărat aceste produse, sfătuiți să nu le consume
„Unele dintre aceste produse au fost însă comercializate înainte de luarea măsurii de retragere. Prin urmare, se recomandă persoanelor care dețin aceste produse să nu le consume și să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare.
Bacteriile Escherichia coli producătoare de toxine Shiga (STEC) pot provoca, în săptămâna următoare consumului produselor contaminate, diaree, uneori cu sânge, dureri abdominale și vărsături, însoțite sau nu de febră.
Aceste simptome pot fi urmate, în 5-8% din cazuri, de complicații renale severe, în special la copii”, conform sursei citate.
Persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă aceste simptome sunt rugate să consulte medicul curant, informându-l despre consumul acestor produse, precum și despre locul și data achiziției.
„În absența simptomelor în cele 15 zile după consumul produselor în cauză, nu este necesar să vă faceți griji sau să consultați un medic.
În general, autoritățile sanitare reamintesc că, din precauție, laptele crud și brânzeturile pe bază de lapte crud nu trebuie consumate de copiii mici; este preferabil să se aleagă brânzeturi cu pastă presată coaptă, brânzeturi topite tartinabile sau brânzeturi pasteurizate.
Aceeași recomandare trebuie urmată și de femeile însărcinate, persoanele imunodeprimate și persoanele în vârstă”, se mai precizează în anunțul postat pe site-ul ANSVSA.
Nu suspiciuni. Sunt bacterii sau nu? Asta este intrebarea!