AcasăPolitica„Național” a avut dreptate! Bolojan dă afară profesioniștii!/Parlamentul, condus de amante, soacre...

„Național” a avut dreptate! Bolojan dă afară profesioniștii!/Parlamentul, condus de amante, soacre și afini?!

Ilie Bolojan (președintele Senatului) și Ciprian Șerban (președintele Camerei Deputaților) (sursa foto: romaniatv.net)

După ce recent s-a aflat despre restructurările ce se intenționează a fi făcute la Senat, măsuri ce au iscat nemulțumiri în rândul personalului și inclusiv huiduieli, pe holurile Parlamentului, îndreptate către Ilie Bolojan, șeful Camerei superioare a Legislativului, apar cifre de ultimă oră și cu privire la numărul posturilor ce urmează să fie desființate la Camera Deputaților.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a anunţat marţi, 28 ianuarie, că, în urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate.

Cele mai multe posturi sunt la Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii, unde ar urma să se desfiinţeze 71 posturi şi la Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică, unde se desfiinţează 45 de posturi.

Analiză a organigramei instituţiei

„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, a anunțat Ciprian Şerban, președintele Camerei Deputaților – al treilea om în ierarhia statului.

Din câte se listează în comunicat, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, după cum urmează:

„Departamentul legislativ şi al Secretariatului tehnic – (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) – 71 posturi;

Cabinet secretar general, cabinete secretari generali adjuncţi – 17 posturi;

Secretar general adjunct – 1 post;

Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică – 15 posturi;

Departamentul economic şi cel de resurse umane -14 posturi;

Direcţia de control şi Serviciul audit – 8 posturi;

Direcţia studii parlamentare şi Direcţia afaceri externe şi protocol -13 posturi;

Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică – 45 posturi;

Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice – 19 posturi;

Centrul internaţional de conferinţe – 37 posturi.”

Din câte a mai anunțat al treilea om în stat, Ciprian Şerban, propunerea pentru noua organigramă va fi supusă, miercuri, 29 ianuarie, aprobării Biroului permanent, apoi va fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor spre adoptare.

El precizează că întregul demers va respecta legislaţia în vigoare privind dialogul social.

„Întregul demers va respecta legislaţia în vigoare privind dialogul social. Au avut loc discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi a fost reiterat faptul că vor fi respectate prevederile legale în materie de concedieri colective.

Cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoţite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituţiei”, mai susține Ciprian Şerban în același comunicat.

„Impactul așa-zisei revoluții pornite de Bolojan va fi exact blocarea activității Senatului”

Recent, „Național” a publicat dezvăluiri despre subiectul îndelung discutat în ultima perioadă – anunțatele reduceri de personal la Senat.

„De când a fost numit șef la Senat, Ilie Bolojan se joacă de-a revoluționarul și amenință în stânga și-n dreapta că va face ordine în instituția pe care o conduce… sau a fost lăsat să creadă asta. La nivel de imagine publică, poate că dă bine în ochii electoratului să ameninți pilele și trântorii, doar că lucrurile nu stau chiar așa, iar Național vă prezintă imaginea de fapt și de drept a mișcării pe care o face fostul șofer de autobuz ajuns pe scaunul Brătienilor.

Înainte de toate, să spunem că, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, posturile de demnitari (președinte, vicepreședinte, chestor, secretar etc) și numirile sunt pe 6 luni, după care se fac alegeri noi.

În cadrul ambelor instituții avem două categorii de funcții: cele cu caracter permanent (contract pe perioadă nedeterminată), unde sunt încadrați angajații care asigură buna funcționare a instituției Parlamentului, din toate punctele de vedere, și cele cu caracter provizoriu (contract pe perioadă determinată), iar în acest funcții/posturi demnitarii își aduc consilieri din siajul personal sau al partidului (de regulă, vorbim aici de amante, protejați, lipitori de afișe etc).”.

Citiți mai multe AICI: Revoluția lui Bolojan – sus amantele, jos profesioniștii! 

author avatar
Andrei Coman
2.069 afisari

4 COMENTARII

  1. BOLOJANE ,CURVELE TE VOR SANTAJA ORCAND !,CU NEAMURILE NU VEI FACE NICI ORDINE SI NICI PERFORMANTA !!,CU BEIZADELE SI SECURISTI SENATUL VA FI UN CIUR !,DAR NICIODATA CIURUL TAU !.
    ACESTE SCURSURI CAPATUITE LA SENAT ITI VOR ROADE SACUL SISTEMATIC ,DIN START ESTI PE TOPOGANUL FARA APA !,VAI DE VIITORUL TAU.

  2. Bolovane! Fa-ti drum pana-n Papua si nu te mai intoarce. Nu uita. Acolo nu mai tine cu asa ceva, e clar?

  3. serios?? nu este bine ca se scapa de sinecuri, sustinute si inmultite politic?? pana acum s-a tolerat aceasta activitate de angajari inutile inventii de posturi politice ,plimbatori de hartii ,adica ineficienti si inutili, stati linistiti nu se blocheaza nici o institutie ,eventual cei care raman vlse vor apuca de lucru!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger