AcasăȘTIRI EXTERNEInstanța a emis un mandat de arestare pe numele președintelui sud-coreean Yoon...

Instanța a emis un mandat de arestare pe numele președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol

sursa foto: X/ RTÉ News

Decizie fără precedent în Coreea de Sud.

Un tribunal sud-coreean a aprobat marți un mandat de arestare emis pe numele președintelui Yoon Suk Yeol, care a aruncat țara în haos politic în urma deciziei șocante de a declara legea marțială în urmă cu aproape o lună, potrivit CNN.

Aceasta este prima dată când un președinte sud-coreean în exercițiu se confruntă cu un mandat de arestare, conform aceleiași surse.


Yoon a fost deposedat de puterile sale prezidențiale după ce Parlamentul Coreei de Sud a votat pentru punerea sa sub acuzare la începutul acestei luni, după ce unii membri ai propriului partid de guvernământ s-au întors împotriva sa în urma refuzului său de a demisiona din cauza decretării legii marțiale pe 3 decembrie.

Agenția anticorupție din Coreea de Sud a precizat că Tribunalul Districtual de Vest din Seul a emis marți mandatul pe numele lui Yoon, sub acuzația de abuz de autoritate și orchestrarea unei rebeliuni.

În acest caz s-a mai aflat că mandatul de arestare a fost emis după ce Yoon, un fost procuror, a refuzat să răspundă la nu mai puțin de trei citații ale anchetatorilor, în ultimele săptămâni, care îi cereau să coopereze, potrivit Biroului de Investigații a Corupției (CIO).


Ce spune avocatul președintelui

Yoon este căutat pentru interogatoriu în mai multe investigații, inclusiv acuzații de conducere a unei insurecții – o infracțiune pedepsită cu închisoarea pe viață sau chiar cu pedeapsa cu moartea.

Oficialii sud-coreeni au cerut, luni, emiterea mandatului. Avocatul președintelui, Yoon Kab-keun, a declarat că emiterea unui mandat de arestare este „ilegală și invalidă”.

Luni, oficialii sud-coreeni au cerut emiterea mandatului. Avocatul președintelui, Yoon Kab-keun, a declarat că emiterea unui mandat de arestare este „ilegală și invalidă”.

Un mandat de arestare trebuie de obicei executat în termen de șapte zile, dar poate fi prelungit, potrivit CIO.


Yoon a stat retras în ultimele săptămâni

Yoon a stat retras în ultimele săptămâni, deoarece se confruntă și cu un proces la Curtea Constituțională pentru a stabili dacă va fi înlăturat oficial de la președinție sau reinstaurat în funcție – un proces care ar putea dura până la șase luni. Instanța a ținut prima audiere preliminară pe 27 decembrie, la care Yoon nu a fost prezent. E de precizat că prezența sa nu este obligatorie.

Curtea a promis că va trata cazul ca o „prioritate de top”, împreună cu alte cazuri de punere sub acuzare pe care opoziția le-a formulat împotriva Administrației lui Yoon, inclusiv ministrul Justiției, procurori și alți oficiali de rang înalt.

O a doua audiere preliminară, programată pentru vineri

Cu toate acestea, curtea de nouă membri are în prezent doar șase judecători, din cauza unei întârzieri în ocuparea posturilor vacante lăsate de judecătorii pensionați.

O a doua audiere preliminară este programată pentru vineri.

Lui Yoon i s-a interzis să părăsească țara, iar oficiali de rang înalt din Guvernul său au fost, de asemenea, arestați și puși sub acuzare pentru acuzații de insurecție, notează sursa citată.

author avatar
Andrei Coman
423 afisari

5 COMENTARII

  1. Urmreaza la rand ESuatul expirat,pt.uzurpare de fonctie,exercitarea unei functii pt.care nu mai are abilitatea,dreptul Constitutional,abuz de putere in cadrul unui grup infractional organizat de el.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger