Despre țara noastră s-a spus, nu o dată, că are zone cu peisaje de vis, care așteaptă să fie descoperite și admirate de către turiști. Și nu e de mirare că mulți turiști străini vin să viziteze România, pentru a vedea cu ochii lor frumusețile naturale din zonele montane, de exemplu, dar și să simtă atmosfera din marile orașe și să viziteze muzeele.
Pe final de 2024, în care nu sunt puțini cei care încep deja să-și planifice vacanțele pentru anul ce vine, într-o prestigioasă revistă americană, cunoscută îndeosebi ca publicație de modă, apare numele României într-un clasament al destinațiilor de vizitat în 2025.
E vorba despre celebra revistă Vogue, care a făcut un top 10 al destinațiilor de călătorie în 2025.
România apare ca prima destinație de călătorie recomandată de prestigioasa publicație în topul 10 al locurilor care merită vizitate în 2025. Deși nu apar numerotări de la 1 la 10, țara noastră este plasată în topul Vogue înainte de cunoscute destinații precum Kyoto (Japonia), Big Sky (Montana) sau Tasmania (Australia).
Ce se scrie despre România

„A durat ceva până să ajungem acolo, dar în sfârșit se simte că România iese din umbra istoriei sale tumultoase din secolul al XX-lea.
Este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană, scenele sale gastronomice și culturale sunt înfloritoare și este acea țară rară care le are cu adevărat pe toate – de la scena artistică plină de viață din Cluj-Napoca la drumeții impresionante în Munții Carpați, de la plajele de la Marea Neagră de pe coasta sa estică la muzeele de clasă mondială din capitala sa, București. (…) Asigurați-vă că vă faceți timp să vizitați și Transilvania – și nu doar pentru acele castele medievale demne de Dracula”, scrie Liam Hess, de la Vogue.
Iată care sunt celelalte destinații din Top 10 cele mai bune destinații de călătorie în 2025 al revistei Vogue:
Bozeman și Big Sky, Montana
Tasmania, Australia
Kyoto, Japonia
Hebridele Interioare, Scoția
Siwa, Egipt
Melides, Portugalia
Pădurea Neagră, Germania
Insulele Ryukyu, Japonia
Patmos, Grecia