PSD nu a revenit la masa negocierilor – cel puțin asta reiese din cele mai recente declarații pe care le-a făcut, vineri, prim-vicepreședintele formațiunii social-democrate.
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD și ministrul Transporturilor în Guvernul Ciolacu, a declarat, vineri, la Parlament că preşedintele partidului, care a anunțat retragerea formațiunii politice de la negocieri, va fi cel care va anunţa dacă PSD își schimbă punctul de vedere.
Grindeanu: „A spus cineva că s-a răzgândit?”
Grindeanu a arătat cu degetul în direcția celor de la USR, cu referire la criticile exprimate de către reprezentanții acestui partid. „În fiecare zi ne spun pe mai multe voci cât de răi suntem noi şi liberalii. Cum să faci coaliţie în forma asta?”, a spus Grindeanu, la Parlament, despre cei de la USR.
„A spus cineva că s-a răzgândit? Cine v-a anunţat că ne retragem de la negocieri, adică preşedintele partidului, în mod sigur vă va anunţa dacă ne schimbăm punctul de vedere” – a răspuns Grindeanu, întrebat dacă vom avea guvern până luni şi dacă PSD s-a răzgândit în privinţa retragerii de la negocieri.
În legătură cu posibilitatea ca Marian Neacşu să fie o variantă de premier, Grindeanu a replicat: „Ce discutăm aici?”.
Prim-vicepreședintele PSD a fost întrebat şi dacă au sunat liderii social-democrați din teritoriu să le ceară să revină la masa negocierilor, el infirmând acest lucru.
Ciolacu: Nu poți construi nimic durabil cu parteneri care sunt incapabili să depășească propriile orgolii
Declarațiile prim-vicepreședintelui PSD vin la o zi după anunțul surprinzător pe care l-a făcut Marcel Ciolacu, privind retragerea social-democraților de la masa discuțiilor privind formarea viitorului guvern.
„Ca să fie clar! Atât eu, cât și partidul pe care îl conduc, am înțeles perfect votul românilor! A fost un vot la blam la adresa unei clase politice mai preocupată de certuri sterile și răzbunări decât de viața românilor!
Tocmai de aceea am considerat că suntem obligați să lăsăm la o parte ce a fost, să trecem peste nerespectarea cuvântului dat de partenerii noștri de Coaliție și să încercăm să mergem mai departe, împreună, pentru a da cât mai repede un guvern stabil și funcțional acestei țări!
Fiind conștienți de situația gravă în care se află România, lucru pe care nu doar partenerii europeni, ci și instituțiile financiare internaționale l-au semnalat deja, am mers chiar mai departe, inițiind demersurile coagulării unei coaliții mai largi, formată din toate partidele pro-europene”, a transmis Ciolacu, joi, 19 decembrie, într-un mesaj postat pe Facebook.
Totodată, Ciolacu a anunțat că PSD-ul se retrage de la masa discuțiilor, dar că va vota un guvern de dreapta, în ideea că țara „are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente”, până la viitoarele alegeri prezidențiale.
„Din păcate, nu poți construi nimic durabil cu parteneri care sunt incapabili să depășească propriile orgolii și clișee ideologice și care se comportă la fel ca în campania electorală care ne-a adus aici.
Nu poți să stabilești ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior și alta vorbesc în fața presei. Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e ”silă” să stea la masă cu tine și care au impresia că așa se ”murdăresc”.
PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze și fără să își pună poalele în cap așa cum au făcut ceilalți. Acest mod de lucru este total contraproductiv în fața oamenilor.
De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma.
România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile și orgolii prostești”, a mai anunțat Ciolacu în mesajul pe care l-a transmis joi.
Citiți și: Moștenirea lui Iohannis: o Românie neguvernabilă!
La puscarie… La puscarie…PSD la anticipate o sa fie sub USR….😂😂😂 Dl asta nu era incuiat cu Ponta in guvern????😂😂😂 Are deviatii de comportament…😂😂😂