O nenorocire a lovit, joi, o familie dintr-o localitate suceveană. Un incendiu puternic a făcut prăpăd.
Doi copii din localitatea Voitinel au decedat în interiorul unei case cuprinse de un incendiu, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, informează Agerpres.
Potrivit celor de la ISU, în momentul intervenţiei pompierilor, incendiul se manifesta generalizat.
Pompierii i-au găsit pe cei doi copii decedați
Echipele care au ajuns în zona unde li s-a cerut ajutorul pentru a stinge incendiul au aflat de la persoane prezente la fața locului că în casa cuprinsă de flăcări ar fi fost surprinși doi copii. „Din declaraţiile martorilor, în interiorul casei, care a ars generalizat, ar fi fost surprinşi doi copii. Pompierii militari cercetează locul incendiului”, au precizat oficialii ISU.
Din nefericire, pompierii militari au identificat în interiorul locuinţei pe cei doi copii decedaţi, conform sursei citate.
Flăcările au afectat o casă de locuit şi o anexă, construcţii ce erau în mare parte din lemn.
Nu se știe deocamdată ce ar fi putut cauza acest incendiu, dar, cel mai probabil specialiștii vor stabili acest lucru în perioada următoare, în urma unor investigații.
Gospodărie distrusă de incendiu, zilele trecute, la Marginea
Recent, mai exact marți, 19 noiembrie, reprezentanții ISU „Bucovina” Suceava anunțau că o gospodărie din localitatea Marginea a fost distrusă de un incendiu „care a pornit de la coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile”. Și transmiteau, pe pagina oficială de Facebook a ISU, o serie de recomandări pentru persoanele care locuiesc la casă, între ele aceea de a se asigura că verificarea și curăţarea coşurilor de fum se face de către o persoană specializată.
„Și de această dată tragem un nou semnal de alarmă, venind în întâmpinarea cetățenilor, cu rugămintea de a ține cont de sfaturile noastre. Astfel, la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
* Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
* Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
* În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere”, se menționează în mesajul postat pe pagina de Facebook a ISU Suceava.