AcasăȘTIRI EXTERNERezultate alegeri SUA. Reacția Moscovei: „Trump are o calitate folositoare pentru noi”

Rezultate alegeri SUA. Reacția Moscovei: „Trump are o calitate folositoare pentru noi”

(foto: facebook.com/Dmitry.Medvedev)

Continuă să apară reacții la nivel internațional după ce republicanul Donald Trump şi-a revendicat, miercuri, victoria în alegerile prezidențiale din Statele Unite. Ceea ce înseamnă că, practic, se pregătește de o revenire la Casa Albă, pentru un nou mandat prezidențial. Printre aceste reacții se numără și cea a fostului președinte rus Dmitri Medvedev, actualmente vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Dmitri Medvedev a declarat miercuri că o victorie a republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA va fi probabil o veste proastă pentru Ucraina, dar că nu este clar cum ar putea Trump să taie finanţarea americană pentru război, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Candidatul republican Donald Trump şi-a revendicat victoria în alegerile prezidențiale din acest an, după ce Fox News a anunţat că el a învins-o pe democrata Kamala Harris, ceea ce ar însemna o revenire politică surprinzătoare a lui Trump la patru ani după ce părăsise Casa Albă.

Medvedev: Trump are o calitate folositoare pentru noi/Îi displace profund să cheltuiască bani pe nişte oportunişti


În contextul discursului lui Trump, au apărut și primele reacții. Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a reacționat pe contul său oficial de Telegram.

Trump are o calitate folositoare pentru noi: ca om de afaceri până în măduva oaselor, lui îi displace profund să cheltuiască bani pe nişte oportunişti şi aliaţi paraziţi tâmpiţi, pe proiecte de caritate proaste şi pe organizaţii internaţionale lacome”, a afirmat Dmitri Medvedev, pe contul său oficial de Telegram, conform sursei citate.


Nu sunt singurele aspecte pe care a ales să le transmită fostul lider de la Kremlin. Totul, în contextul rezultatelor alegerilor din SUA. Potrivit lui Medvedev, autorităţile ucrainene se încadrează în categoria persoanelor pe care Trump nu ar dori să cheltuiască prea mulţi bani şi că leadershipul ucrainean va face tot ce va putea pentru a se consola dacă se confirmă victoria lui Donald Trump, notează aceeași sursă.

„Problema care se pune acum este cât de mult va fi Trump forţat să dea pentru război. El este încăpăţânat, însă sistemul este mai puternic”, a mai afirmat Medvedev.
Nu este, însă, singura reacție venită din partea lui Medvedev în cursul zilei de miercuri.

„Kamala este terminată… Las-o să continue să râdă infecțios. Obiectivele Operațiunii Militare Speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, este mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, postat pe rețeaua de socializare X, la scurt timp după încheierea discursului republicanului.

302 afisari

2 COMENTARII

  1. MEDVEDEV, de data asta ai perfecta dreptate, TRUMP este asa un idiot, de nici nu stie macar unde-i….MOSCOVA!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger