Snobii privesc America de sus. Elita franceză trebuie să coboare nasul

Întotdeauna a existat o notă de snobism în modul în care elita franceză privește politica americană. Cuvântul care se citește și se aude cel mai des în presa mainstream este „vulgaritate”.

Valabil în special pentru Donald Trump, care este detestat atât de presa de dreapta, cât și de cea de stânga. „Trump, vulgaritatea în libertate”, titra recent un articol din Le Figaro.

Acest snobism este vechi, dar a devenit mai acut acum două decenii, în timpul războiului din Irak. Refuzul Franței – corect, după cum s-a dovedit – de a se alătura „coaliției celor dispuși” a lui George W. Bush a condus la un torent de abuzuri la Washington. Francezii au fost etichetați drept „maimuțe mâncătoare de brânză”, potrivit The Spectator.

Președintele Franței la acea vreme era Jacques Chirac, iar ministrul de externe era Dominique de Villepin. Chirac era pasionat de arta și culturile indigene din Africa, Asia, Oceania și Americi, iar în 2006 a inaugurat Muzeul Quai Branly din Paris pentru a prezenta artefacte din aceste civilizații. În timpul liber,  Villepin era autor de poezie și de istorie napoleoniană. Cei doi au avut defectele lor, dar au fost oameni cultivați.

Cum s-au schimbat vremurile! Cel de-al optulea președinte al Republicii, progresistul  Emmanuel Macron, este în mare măsură un om al generației sale: pentru el, cultura înaltă înseamnă trupe de dans semi-dezbrăcate, comedianți grosolani și influenceri YouTube.Nici predecesorul său la Elysée, François Hollande, nu întruchipa tocmai rafinamentul.

Anexa fabricii de idioți digitali

Cartea Mémoricide, scrisă de Philippe de Villiers, fost oficial guvernamental și cunoscut drept creatorul parcului tematic istoric Le Puy du Fou, se află acum în fruntea clasamentelor de carte din Franța.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută, autorul și-a amintit de perioada în care a fost secretar de stat pentru cultură în anii 1980: François Mitterrand era președinte, Chirac era prim-ministru, iar Adunarea Națională era plină de intelectuali cu greutate. Și acum? Acum, suspină Villiers, „Adunarea Națională a devenit anexa fabricii de idioți digitali”.

Comportamentul imbecil pare să fi devenit sinonim cu parlamentul francez. Deputatul Verzilor, Sandrine Rousseau, a fost obligată să își ceară scuze după ce a făcut un gest obscen unui adversar. În 2022, a acuzat grătarele de promovarea masculinității toxice.

Mai este deputatul de extremă stânga Andy Kerbrat, care a fost recent reținut de poliție la Paris pentru că a cumpărat droguri de la un traficant adolescent; mai este David Guiraud, care a fost filmat în timp ce îl numea „porc” pe un deputat evreu și, bineînțeles, mai mulți dintre colegii săi care au fluturat steagul palestinian în parlament în acest an.

Bordélisation

Vulgaritatea a devenit în ultimii ani semnul distinctiv al partidului de extremă stânga La France Insoumise, ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de „bordélisation”

Ironia este că, în mod tradițional, stânga din Franța este cea care a fost cea mai încrezută cu privire la americani, denunțând lipsa lor de rafinament cultural, ca să nu mai vorbim de bucătăria necomestibilă a unchiului Sam.

În septembrie 1981, Comitetul pentru identitatea națională, condus de stânga, a denunțat „colonizarea culturală a Franței de către cinematografia și muzica americană”.

Dar există puține prejudecăți față de cultura americană în rândul muncitorilor francezi. Le dau copiilor lor nume americane, precum Jordan, Cindy, Kevin și Dylan (președintele Rassemblement National al lui Marine Le Pen este Jordan Bardella).

Dacă cultura franceză a suferit o mutație, ea s-a transformat în vulgaritate. Mărturie stă ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din iulie, descrisă de Trump ca ”o rușine”.

Unii francezi dau vina pe sistemul lor educațional, atât de slab încât jumătate dintre tinerii de 13 și 14 ani nu pot citi corect. Opt din primele zece universități sunt americane, iar două sunt britanice. Pe scurt,  elita franceză nu mai poate să privească America de sus și să rânjească în propria vulgaritate.