Ok, se intră în linie dreaptă pentru alegerile prezidențiale. Ultima turnantă este și cel mai așteptat moment al cursei, dar în cazul de față trebuie să fim atenți la sensul cuvântului „cursă”. Unii nu vor trece linia de finiș pentru că vor pica în cap …ori în plasa procurorilor, negreșit ceva se va întâmpla! Pe scenă sunt 14 candidați și în culise stă un regizor plictisit și scârbit, care nu prea mai este interesat de piesa asta. Văzând cum se dau în spectacol „vedetele” momentului nu putem spune decât că „Marele Licurici” a dat briciul maimuțelor de la București.
Este panică și asta fiindcă Unchiul Sam tace. Nu mai vorbește cu nimeni, nici trimisul său în România nu-și face timp să primească audiențe. Și pentru că dinspre Washington bate un vânt slab, iar consilierii candidaților nu știu cum să interpreteze datele, pe Dâmbovița s-a dat drumul la câini și fiecare își face de cap.
Asistăm, de câteva zile, la o adevărată comedie a gafelor și a erorilor. Vorbesc unii peste alții și o fac neîntrebați, aruncă pe piață tot felul de dezvăluiri, multe chiar la limita penalului, se acuză toți, de-a valma, și asta deoarece nimeni nu s-a pregătit cu adevărat de campania electorală, acolo unde ar trebui să vorbească despre 1. Proiecte de viitor, 2. Nevoile românilor, 3. Criza energetică, 4. Situația geopolitică internațională.
Lasconi e „high”
Ca de obicei, Elena Lasconi este la înălțmie. Când vine vorba de gafe, nimeni n-o bate, dar Nicolae Ciucă promite să-i fie un adversar de calibru.
Șefa USR și-a luat viteză. Mai nou, le cere partenerilor din NATO să-i păstreze și ei un loc la masă, că urmează să li se alăture în curând. Are și planuri, spune că nu vine de decor, să fie un ficus în peisaj, ci vrea „un rol mult mai important la nivel internaţional”. „Cred că la anul s-ar încheia acest război (n.r. – din Ucraina) (…) Eu am spus-o mereu, dacă aş fi preşedintele Ucrainei, nu aş ceda teritorii, sub nicio formă! Cred că România va avea un rol mult mai important la nivel internaţional pentru că, până acum, am avut un preşedinte leneş. Despre mine, toată lumea ştie cât de muncitoare. Cred că vom fi la masa greilor, dacă voi ajunge preşedinte”.
Apropo de muncă, de câte luni n-ai mai semnat condica la Primăria Câmpulung Muscel, Elena? Orașul arată ca după bombardamentele de la Bahmut, oamenii sunt disperați, unii chiar au postat anunțuri că își vând casele șiu pleacă unde văd cu ochii. Dacă știai că ai ambiții și dorința de a parveni, de ce nu ai fost cinstită cu muscelenii și ai candidat pentru primărie, deși tu te visai la Palatul Cotroceni?
Guvidele Simion vrea și el în „Fălci”
Și George Simion începe campania în forță, doar că guvidele din fruntea AUR crede că are ce-i trebuie ca să primească un rol în „Fălci”. Nu, George, tu ești de play-out și ai mare grijă că te pasc niște surprize! Dar, nu toate vor fi plăcute.
Spuneam că și Simion a intrat în forță în campanie. Da, cu o prostie mare cât aspirațiile sale – „Nu o să mă vadă în alianță cu PSD și le dau demisia mea în alb dacă fac vreo alianță”. Doamne, cât amatorism! Păi, un partid care are nevoie să crească și este obligat să lupte pentru promisiunile făcute românilor naționaliști nu își permite să refuze oportunitatea de a ajunge la guvernare, dacă ea se ivește, George! Cine ești tu să decizi în numele tuturor simpatizanților AUR din țară, care poate își doresc reprezentanți la Palatul Victoria pentru ca vocea și ideile lor să aibă o șansă de a fi implementate în proiecte și legi?!
Dar, stai liniștit și înghite tot, ca pelicanul, că nici alții nu se grăbesc să-ți dea o mână! Cel mult, un brânci, așa cum face Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera, viitor deputat și fost condamnat (Trăiască România occidentală – la vremuri noi, tot ei!), vrea cu orice preț să se remarce atunci când Marcel Ciolacu vorbește despre „idioții utili” din politică.
Simioane, chiar așa ai ajuns, cauți sprijin de la toți fugarii dați în urmărire internațională? Ia uite ce spune sponsorul Gigi, că a vorbit la telefon „cu Sebi Ghiță. Eram cu Simion lângă mine, la palat, l-am sunat eu și …cutare. Și mi-a zis «Băi, nea Gigi, hai să-l băgăm în turul 2 pe Simion!»”.
Ciucă se declară creștin-ortodox. Întoarce și celălalt obraz, „Nick”!
Bine, și Nicolae Ciucă vrea să-i arate premierului că poate fi avut în vedere pentru categoria cu pricina. „Eu sunt creştin-ortodox, Gigi Becali este creştin-ortodox. A fi ortodox înseamnă să fii drept credincios, ca atare, când este vorba de ceea ce spune Gigi Becali, să îl credem şi să îi dăm dreptate, pentru că este un om foarte credincios”, a zis „Nick of Langley”.
Păi, și când sechestra oameni sau amenința măicuțele de la Mănăstirea Cristiana, tot „drept credincios” era Gigi, eroule de la Nassiriya?
Tot din tabăra liberală vine o altă declarație bezmetică. Florin Roman nu dă doi bani pe liniștea și coabitarea la vârf despre care vorbesc americanii. Sătul să tot discute cu câte un nou șef la fiecare trimestru, Unchiul Sam a cerut respecte reciproc și întărirea coaliției de guvernare, deoarece SUA nu-și permit ape tulburi la București într-un moment în care Rusia țintește „gurile Dunării”, iar baza NATO de la Kogălniceanu este pe radarul Armatei Roșii.
Și? Credeți că-i pasă lui Roman de ce zic americanii? Interesul Americii nu primează în fața dorinței liberalilor, spune vicepreședintele PNL – „Eu cred că trebuie să avem încredere în români, care înțeleg că, pentru a învinge PSD, e nevoie să voteze PNL (…) Eu zic că vom câștiga alegerile, vom da președintele României, vom da primul-ministru și vom face un Guvern de «Dreapta». Într-o ipoteză nefericită în care nu se va întâmpla acest lucru, PNL se va retrage în opoziție”.
America are pe cap alte griji serioase
De ce este liniște în Băneasa și Ambasada SUA privește cum politicienii români se dau în spectacol? Pentru că, la Washington, altele sunt grijile. Și sunt ale naibii de multe și de mari!
În primul rând, vin alegerile prezidențiale și la ei, iar întregul aparatul de stat trebuie montat pentru ca nu cumva uraganul „Trump” să ajungă la Casa Albă. Apoi, mai e și beleaua Israel, care a început să ia la rând statele Orientului Mijlociu – Palestina, Liban, acum Siria… Să nu uităm nici de Ucraina, business-ul clanurilor de la Pentagon, care necesită atenție sporită fiindcă Zelenski a început să devină cam alunecos și în orice moment scapă din zgardă.
Nu în ultimul rând, americanii sunt cu ochii și pe BRICS. Reuniunea de la Kazan, Rusia, se anunță una istorică. De ce? Pentru că discuțiile din spatele ușilor închise au atins și propunerea (înaintată de Vladimir Putin) ca organizația să formeze și o alianță militară, contrapondere la NATO!
Așadar, situația din România trece în plan secund, iar noi trebuie să ne așteptăm la noi dezvăluiri și capcane întinse candidaților la președinția țării. Cine are nervii tari și trecutul curat, rezistă, cine nu, va învăța să dea cu subsemnatul. C-așa se face politică pe Dâmbovița!
@ Marea cârnățărie pe ,,straße” , iese lumea se votase ? Domnul Dracu se bucură să vă aibă în pază și apărare ? Faceți ce vreți și aveți grijă să nu vă loviți ?
impecabil
Ba gioneilor… incepeti sa deveniti patetici!
Ba gioneilor… deveniti patetici!
va rugam sa alegeti alte poze:
-in ce ne aratati vedem niste monstri!
Bun articol si plin de adevaruri !
Felicitari !
2024 ANUL IN CARE MEDIOCRITATEA ,PROSTIA ,TUPEUL SI NESIMTIREA CANDIDEAZA LA PRESEDENTIA ROMANIEI .
CE ATI FACUT VOI PENTRU ROMANIA ?,ASTA-I INTREBARE PENTRU ORICARE DINTRE VOI .
DACA TOATA VIATA ATI FOST NISTE NULITATI ,NISTE MEDIOCRI !!,PRIN CE MINUNE VETI DEVENI CAPABILI SA CONDUCETI O TARA ?.
CE SUNTETI VOI ?,SCULELE UNOR PUTERI STRAINE !,TRADATORI ?.
DE 35 DE ANI SE INGHESUIE LA PUTERE DOAR TRADATORII DE NEAM SI TARA.
Asta ar putea fi sansa noastra de a scapa de jug si de statutul de colonie, dar cu cine?
Da, il ocoleste presa pe candidatul Terhes, mai ceva ca pe Soso…
jegurile si tradatorii romaniei
@ Devine din ce în ce mai evident că de mai multă vreme ”Lucilă Pahonțu” alege pe cine o să păzescă, ca ”Bodyguard”, ”Kevin Costner de Lerești”, cu cine o să aibă ”contracte” pentru următorul mandat, ”SEAP-uri”, cum face Mireca Lucescu pe la selecții, joacă cu cine vrea, ?
@ Deciiii ( apud Ion Cristoiu), observați că domnul ”Kevin Costner de Lerești”, pe Băsescu că ofițer de marină, pe Iohannis că și componentă de tanc, sas, deci civilii nu par avea către Cotroceni aceleași ”trasee de succes”’ , ?
Articolul este bun si cumva prinde imaginea zilei.
@ Deci, după cum observați Cotroceni, în cultura bugetar-statal-politică implică îndeosebi, sufertaș, gamela, polonic, marmidă cu mâncare, ceea ce a devenit vizibil în activitatea lu’ ”Kevin Costner de Lerești”, ?
@ Observați și că SPP-istul Daniel Ghiță a demisionat din PSD , ?
@ Deci, face Pahonțu dansuri băsiste,
Nana și Nane se ițesc printre știriste,
Sunt promovați armata și tractorul,
Să lupte cu slăbitul, să lupte cu poprul !
@ Deci, ”revendică” uniformele Cotrocenii că e cu,„ sufertaș, gamelă, marmidă, polonic, ?
@ Deci, Cotroceni cu cazan și marmită ,deci corect, în loc de ”marmidă” , ?
@ Și Ion Antonescu era din Pitești, ?
@ Mircea Toma mână-n luptă
Vijelia ce descântă
Și de haine și de trântă,
Să se-audă, să se vadă,
Cum deznuzii sunt grămadă
La tărâța ce s-arată,
Nu-i vreun porc mai îmbrăcat
La ”Co troceni” abonat !
@ Din bătrâni se povestește
Că la troacă, ”se servește”,
Când sunt mai mulți la ”troceală”,
Se numește co-troceală !
Votati LASCONI…Votati LASCONI…
Unul din ei tot o sa iasa si ne pomenim ca avem inca 5 ani degeaba la presedintie si la guvernare.