ANAF te controlează și-n chiloți

Ce bucurie! Câte îmbrăţişări. Râsete. Inspectorii de la ANAF şi cetăţenii, mână în mână, gând în gând, o singură inimă, neabătuți.

– Poftiţi, poftiţi, îi invitau cetăţenii.

– Am venit în control, se scuzau inspectorii ANAF.

– Ha. ha. ha! izbucneau cetăţenii în râs.

Ştiau ei ce ştiau.

– Trebuie să fim foarte vigilenţi, ziceau inspectorii. Avem informaţii de ultimă oră. Se va înfiinţa în curând Partidul spionilor din Est! Spionii din Vest vor şi ei să înfiinţeze un partid!

– Vai!

– Guvernul le-a aprobat cererea. Sunt nişte înţelegeri secrete, şopteau inspectorii, trebuie să fim atenți la scurgerile de capital.

– Aha!

– Spionii vor şi ei să devină nemuritori! explicau inspectorii.

– Oameni şi ei!

– Dar noi trebuie să luptăm împotriva acestei iniţiative a Guvernului!

– Vom lupta, nemurirea n-o vom da! strigau cetăţenii plini de hotărâre.

Asta e. Inspectorii şi cetăţenii se înţelegeau de minune. Din priviri. Îşi citeau gândurile unii altora. Respirau, transpirau, gâfâiau la unison. Toţi ca unul, unul ca o singură fiinţă, uriaşă şi nemuritoare vecii vecilor.

– Propuneri?! întrebau inspectorii pufăind din trabucele aduse tocmai din Cuba.

– Înfiinţăm Partidul spionilor democratici.

– Înfiinţăm Partidul spionilor extratereștri.

– Înfiinţăm Partidul spionilor extremişti.

– Înfiinţăm şi Alianţa spionilor cinici..

– Civici!

– Ba, cinici!

Şi dă-i ceartă. Farfurii sparte. Ochi învineţiţi. Urlete furibunde. Un moment necumpătare. De maximă tensiune. De violenţă şi de ură. Înghionteală cetăţenească aşa cum scrie la carte. Încontrare în chip democratic. Circăreală. Capete însângerate,

– Staţi cetăţeni! strigau inspectorii ANAF, gâfâind. Facem de ruşine întreaga Românie, așa să știți! Aici e o mână străină! Să controlăm!

– Să analizăm! strigau cetăţenii gâfâind.

Şi îşi cuplau cu toţii generatoarele scanau câmpurile informaţionale. E mână străină? E trădare din interior? Sau doar slăbiciune omenească?! Și, zău așa, ANAF în contra Guvernului României?!

– Alarmă falsă! ziceau inspectorii controlându-și monitoarele, controlând sumele vărsate la bugetul nostru național.

– Alarmă falsă, repetau cetăţenii răsuflând uşuraţi.

Şi iar începea să cânte muzica, începeau dansul nebun, focurile de artificii, odele de la  la anivesare. O sută de ani, două sute, o mie?! Dar mai conta?!

– E nemaipomenit să fii nemuritor, zice inspectorii sughiţând şi frecându-şi nasurile înroşite.

– Ai timp pentru toate, ziceau, cetăţene, sughiţând la rândul lor şi frecându-şi nasurile înroşite, uite-așa și așa.

– Avem timp berechet pentru toate, zice inspectorii umflându-și pieptul.

– Vom cuceri spaţiul cosmic! strigă cetăţenii dansând pe masă.

– Vom face benzină din apă! zăceau inspectorii punând în pericol alte planuri secrete ale Guvernului. Vom umfla bugetul cu noi taxe și impozite!

Câte descoperiri epocale! România avea să fie într-o bună zi în fruntea naţiunile din întreaga lume. Nemuritorul, grandiosul, inegalabilul pământ natal!

– Atenţie, cetăţeni! Să fim vigilenţi! strigau inspectorii.

– Am fost, suntem şi vom fi! strigau cetăţenii scoţând de la gheaţă sticlele de şampanie franţuzească. 

Noroc!

Erau cu toţii oameni de nădejde. La sfârşit, drept premiu, inspectorii dădeau ceasurile generatoarelor înapoi cu o oră, două. 

Dar cetăţenii ştiau însă că primul ministru urmărea fluctuaţiile din câmpuri informaţionale ale nemuritorilor, l-ar fi prins imediat pe inspectori! Dar aveau ei schemele lor, inspectorii. 

Inventivi, nevoie mare!

Iar la plecare, îmbrăţişări, pupături strângeri puternice de mână. Şi, în vacarmul general, eu le strigam de fiecare dată inspectorilor, grijuliu:

– Să nu vă uitaţi registrele!