AcasăNewsPercheziții DNA, într-un dosar în care ar fi vizați funcţionari din cadrul...

Percheziții DNA, într-un dosar în care ar fi vizați funcţionari din cadrul ANPC

sursa foto: Facebook/Direcția Națională Anticorupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție fac marți, 22 octombrie, mai multe percheziții într-un dosar.

Acțiunea DNA se derulează în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, în dosar sunt vizaţi mai mulţi funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Ilfov suspectaţi de luare de mită.

Ce a anunțat DNA

Până la momentul de față, DNA a transmis un scurt comunicat de presă în care s-a precizat că marți, 22 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se fac percheziții domiciliare în patru locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2023-2024”, se menționează în comunicatul DNA.

Conform DNA, în cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Citiți și: Evaziune fiscală, fix sub nasul ANPC. Consumatorii țepuiți, redirecționați spre alte uși

Schimbări șoc la Protecția Consumatorilor. Firmele care calcă pe bec, închise pentru 3 ani

1.490 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger