Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis, miercuri, că România a cheltuit, în 2023, 10 milioane de lei pentru aducerea în ţară a fugarilor şi este normal ca aceştia să plătească cheltuielile, fiind adoptată o Hotărâre de Guvern în acest sens.
„10 milioane de lei. Atât ne-au costat fugarii în 2023. Pe mine, pe tine, pe toţi cetăţenii care contribuie la bugetul de stat. Corect este ca el – fugarul – să acopere cheltuielile aducerii sale în ţară. Aşa se va întâmpla de acum încolo. Hotărârea de Guvern, adoptată azi, stabileşte la ce cheltuieli ne referim mai exact”, a transmis, miercuri, ministrul Justiţiei.

