AcasăSOCIALPeisajul de Paradis din România pe care turiştii nu l-au "exploatat". Ar fi cel mai frumos tronson din ţară

Peisajul de Paradis din România pe care turiştii nu l-au “exploatat”. Ar fi cel mai frumos tronson din ţară

Peisajul de Paradis din România pe care turiştii nu l-auPeisajul de Paradis din România pe care turiştii nu l-au "exploatat". Sursa foto: Youtube

Mulţi îl consideră cel mai frumos tronson din România. Se află într-o zonă pitorească și se spune că aici este cel mai frumos tronson de la noi din țară.

În Parcul Național Defileul Jiului există o mulțime de gări vechi legate de un tronson spectaculos.

Cordon de 31 km de lucrări de artă

Acest tronson este descris ca fiind un cordon de 31 de kilometri de lucrări de artă ce își așteaptă privitorii. Parcul Național Defileul Jiului este ultimul defileu sălbatic din România. Aici, natura este la ea acasă, iar întregul peisaj pare desprins din povești, potrivit observatornews.ro.

Cordonul feroviar este considerat unic în România datorită faptului că, la bază, este o operă inginerească.

Tronsonul dintre Bumbești și Livezeni are o mulțime de tuneluri, viaducte și poduri. Toate amintesc de perioada de glorie și sunt dovada vie a faptului că ingineria se poate transforma oricând în artă.

În peisajul sălbatic din zonă se remarcă și câteva gări, printre care și Gara Lainici. Tronsonul din Defileul Jiului începe cu un popas uimitor și anume, Gara Meri.

De ce suferă industria turismului în 2024

Din păcate, chiar dacă avem bogăţii naturale apreciate de străini, ţara noastră a ajuns la coada clasamentului în topul preferinţelor turiştilor străini din cauza promovării precare a autorităţilor. Malta este cea mai atractivă țară din Europa pentru turiști, urmată de Cipru, Luxemburg și Austria.

Doar 20% din totalul nopților de cazare din țara noastră au fost rezervate de străini.

De asemenea, clasamentul arată însă că cei mai mulți români preferă să-și facă vacanțele în țară în detrimentul stațiunilor de peste hotare.

„În ultima perioadă în industrie s-a investit destul de bine, da, sunt și produse vechi venite din timpul comunismului, care nu putem spune că sunt la un nivel calitativ adaptiv zilelor noastre, însă investiții sunt și vor fi, deci e clar că trebuie să avem și o strategie de atragere a turiștilor străini”, a spus Călin Ile – reprezentant hoteluri, pentru digi24.ro.

author avatar
Andrei Ștefan
9.841 afisari

Ultimele știri

Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar

Dacă pensiile românilor vor fi înghețate și în 2026, după ce indexarea a fost anulată din cauza deficitului bugetar foarte mare, vecinii noștri fac...

Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii

Specialiştii de la Institutul Național Cantacuzino au anunţat că au detectată și la noi în țară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internațional...
spot_img