Schimbarea guvernului, curată nebunie politicianistică fără de leac

Dar, vai, o să ne vină și nouă apa la moară și, gata, am pornit la revoluție.  Căci, nu-i așa, avem o meteahnă ciudată şi periculoasă. Ne dedulcim vorbind despre conducătorii lumii din toate timpurile, fie ca despre nişte eroi providenţiali, fie ca despre nişte satrapi perverşi. Îi preaslăvim pe unii după interes, pentru ca mai apoi, peste un timp, să-i înjurăm cu vârf şi îndesat. Îi belim pe alţii după vremuri, dacă nu ne-au făcut un ce interes. Când nu ne mai place cum stăm, aducem conducători de pe alte meleaguri punându-i în capul trebii.

Dar, ne vei vedea iar, după vremuri, mai apoi,  hăcuindu-i şi mişelindu-i. Ne imaginăm tot felul de fantasme despre conducătorii noştri după ce nu mai sunt, asta dându-ne nouă apă la moară pentru sinele nostru mic şi bicisnic. Am impresia că de fapt, noi, oamenii, nu avem un proiect sănătos în istorie şi că vremelnicia conducătorilor este un fel de pacoste a sinelui nostru. Un fel de ticăloşie a noastră încastrată în sufletul nostru comun nu ne dă voie, nu ne lasă libertatea de a avea un raport sănătos cu ideea de a fi conduşi. Noi, oamenii, ne facem că ne-ar conduce careva, oricare ar fi acela, domnitor, monarh, general, preşedinte, secretar general, împărat, mareșal, procuror, primar. Când conducătorul pune piciorul în prag, ne gudurăm într-o umilinţă nesănătoasă şi grotescă pe care o credem jertfă. Ce e mai straniu, este lipsa noastră de creativitate în această direcţie.

Odată ce l-am pus pe unul să ne conducă, îl lăsăm să-şi facă mendrele şi ne plângem de milă iar dacă acela devine nevolnic, mai ales bătrân şi senil, abia atunci şi numai atunci, ne arătăm vitejii lui peşte prăjit şi-i dăm la moacă într-un fel sau altul. Un pianist îşi rupea tentaculele pe clape şi tot bătea din buzele-i groase, vineţii, zgâindu-se la viermuiala aia sufocantă iar Andreea de la PSD, îmi turna tot felul de baliverne aiuritoare în urechi! Ne înghesuiam. Ne călcam pe picioare. Ne aruncam priviri languroase sau periculoase, pline de promisiuni perverse. Din tavan cădeau viermişori marini. Într-un acvariu rozaliu se tot unduia o sirenă îmbiindu-ne parşiva să facem porcărele cu ea că și ăia de la PNL apelau cu încredere la serviciile ei, scrie și Facebook. Un barman gras şi suferind de paranoia, tot răcnea că vine sfârşitul lumii şi că o mare cometă o să ne cadă drept în cap săturându-ne de giugiuleală, c-o să rămânem fără președinte, care președintă, urlă Gică din Pantelimon, c-o să vină o cometă, un tsunami și o tornadă.

Erau şi nişte fantome de sticlă ce se zgăibărau printre coloanele de alge marine aruncând limbi de foc, funigei, bănuţi de argint, afișe electorale, buletine de vot, alte alea, de pe la supermarketuri, de pe la sediile partidelor și vreo două, trei fițuici de la serviciile secrete. Dacă nu ştiţi ce e o fantomă de sticlă nu e o mare pierdere! Ce poate să fie decât o fiinţă fabuloasă, imposibilă, care circulă cu viteza gândului prin visele aiuriţilor locuitori ai lumilor. Chiar şi ai lumilor acvatice din București. Fantomele astea pun la cale tot felul de ghiduşii. Schimbă câte un guvern, joacă un renghi vreunui imperial sclivist şi bulversează mulţimile cu pase magnetice şi cu miracole din alea de mucava ca în filmele cu Stan și Bran.