AcasăEconomieDe ce companiile europene trebuie să își „regândească strategia” în China

De ce companiile europene trebuie să își „regândească strategia” în China

Potrivit Camerei de Comerț a UE, riscurile pentru o companie europeană de a lucra în China „sunt în creștere, iar recompensele par să se diminueze”.

Potrivit Camerei de Comerț a UE, riscurile pentru o companie europeană de a lucra în China „sunt în creștere, iar recompensele par să se diminueze”.

Dificultățile de operare în China „încep să depășească beneficiile”. Pe fondul încetinirii economice și al relațiilor comerciale tensionate cu Occidentul, companiile europene trebuie să își “regândească serios strategia” pe piața chineză.

Camera de Comerț reprezintă peste 1700 de societăți europene în China, relatează AFP. În raport se menționează că mulți investitori se confruntă acum cu probleme care pot deveni “permanente” în această țară.

A doua cea mai mare economie a lumii se străduiește să își revină de la sfârșitul crizei Covid, fiind afectată de o criză imobiliară, de un consum scăzut al gospodăriilor și de un șomaj ridicat în rândul tinerilor. Recentele fricțiuni cu Uniunea Europeană au, de asemenea, un impact, sporind temerile legate de un război comercial între cei doi parteneri.

În acest context, riscurile pentru o întreprindere europeană de a lucra în China „sunt în creștere, iar recompensele par să scadă”.Mediul tot mai politizat și reglementările neclare complică situația, subliniază Jens Eskelund, președintele Camerei.

Autoritățile chineze spun că vizează o creștere a PIB-ului de aproximativ 5% în acest an, un obiectiv considerat ambițios de mulți analiști.

În iulie, o reuniune importantă a Partidului Comunist Chinez (PCC), „A Treia Plenară”, axată  pe orientările economice generale, a trezit speranțe de reformă. Însă nu a fost anunțată nicio măsură concretă, iar concluziile sale sugerează în schimb că „o revenire la sectorul de stat, în conformitate cu obiectivele Chinei, care sunt mai axate pe securitate, ar putea fi favorizată în detrimentul sectorului privat”, notează Camera de Comerț.

Legislația recentă privind contraspionajul și relațiile internaționale a obligat companiile străine să aloce mai multe resurse pentru a se asigura că respectă aceste legi. Unii economiști susțin că măsura va îndepărta afacerile europene din China, iar multe companii europene vor migra spre piețe mai atractive din punct de verere juridic.

Dar ”China are încă un potențial semnificativ”, a precizat Eskelund, solicitând ”mai multe acțiuni din partea guvernului chinez”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
262 afisari

1 COMENTARIU

  1. da, comunismul si-a vazut sacii in caruta si scapa de „tovarasii de drum” ca sa se intoarca la ce stiu el mai bine – foamete tortura crima genocid si controlul mintii tip 1984 pana cand implodeaza si pe urma pe vine cu alta variatie pe aceeasi tema cu justificarea imbecila – aaa, ala n-a fost comunism adevarat, varianta noua de comunism este adevaratul comunism si asta va functiona. ursulica mncar-ar ea ce rimeaza se plangea toarshului draghi ca ue a ramas in urma sua si a chinei in ceea ce priveste competentele cetatenilor. ei da tovarashi, comunismul aduce incompetenta pentru ca nu rasplateste competenta si atunci omul nu mai este motivat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger