AcasăDIVERSEOpera Națională București și Casa de Cultură a Ralucăi Turcan

Opera Națională București și Casa de Cultură a Ralucăi Turcan

După mai bine de un an de la numirea sa în fruntea Ministerului Culturii, Raluca Turcan „ne-a dat greu”. Mai ceva ca la examenul de Bacalaureat. „Creativitatea” a dat pe afară în mintea domniei sale și a născocit un proiect de Hotărâre de Guvern de a aruncat în aer cultura românească. Pe scurt, Opera Națională București (ONB) ar urma să redevină Opera Națională Română. Înființarea s-ar realiza, conform unui proiect de HG publicat în transparență decizională, prin fuziunea ONB cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română. 

Deși proiectul este scris de aproape un an, de câteva zile asistăm la un spectacol cu foarte mulți spectatori, dar fără aplauze. Ba chiar cu huiduieli. Și fiecare huiduie după cum îl duce mintea și… interesul. O parte a sindicatelor care funcționează în cadrul ONB etichetează  fuziunea ONB cu Tinerimea Română drep kitsch, cât să înțeleagă și ministrul Culturii.

Pe de altă parte, sindicatul Orchestrei ONB acuză colegi din alte formațiuni sindicale de răspândirea unor știri false în spațiul public cum ar fi cea conform căreia, după fuziune, Opera Națională Română ar urma să promoveze dansuri populare! Este o știre falsă, arată sindicatul.

Un fel de Casa de Cultură

Oamenii de cultură, precum criticul Alexandru Pătrașcu, care au citit textul documentului au fost indignați mai ales de obiectivele viitoarei instituții, care nu mai au nicio legătură cu ceea ce era Opera. Deși la Art. 3 se copiază conținutul vechiului statut: „Opera are ca obiectiv principal promovarea valorilor muzicale, coregrafice autohtone şi universale, precum şi ale artelor interpretative de operă, balet, muzică şi spectacole și concerte muzicale, pe plan naţional şi internațional”, Articolul 4 vine cu obiective specifice, altele decât cele inițiale: „Opera are următoarele obiective specifice: a) realizarea de producții artistice dedicate spațiului virtual, în vederea promovării către un număr cât mai mare de public a spectacolelor de operă și balet, a creației contemporane românești și a tinerilor creatori și interpreți; b) promovarea persoanelor cu dizabilități și a categoriilor sociale defavorizate în rândul activităților și meseriilor specifice artei spectacolelor; c) sprijinirea de acțiuni caritabile prin intermediul artei spectacolelor, în condițiile legii; d) crearea unor formații muzicale hibrid formate din copii, tineri și adulți, în vederea transmiterii valorilor tehnice și interpretative de la o generație la alta, în vederea unei formări profesionale practice în domeniul artei spectacolelor”, conform documentului din Ministerul Culturii, care urmează să fie adoptat de Guvern, ca HG.

Într-o petiție lansată de angajații și iubitorii de operă care se opun fuziunii ONB cu Tinerimea Română, se arată că „ Obiectivele viitoarei instituții sunt departe de ceea ce reprezintă „Opera” așa cum o știm de peste 100 ani, practic aceasta va deveni un fel de Casă de Cultură unde se vor organiza spectacole folclorice, de jazz, pop, muzică lăutărească, din când în când operă și balet fiind în totală contradicție cu ce se întâmplă azi și de mai bine de 100 de ani cu instituțiile similare de prestigiu din Europa și din lume”.

Aceștia mai susțin că nu se opun dezvoltării Operei, însă demersul trebuie să aibă în vedere păstrarea autenticității teatrului liric, pentru a nu dilua esența spectacolelor de operă și balet: „Da, este important ca un teatru liric să evolueze, să  fie adus în contemporaneitate, dar fără a-i se dilua ESENȚA!!! ”

Miza reorganizării, explică istoricul și sociologul Bogdan Bucur, este aceea de a educa publicul tânăr pentru cultura înaltă, dar și de a-i facilita accesul la spectacolele uneia dintre cele mai prestigioase instituții culturale din România – Opera din București. Sigur că trebuie educat și publicul tânăr, dar asta trebuie făcut încă de pe băncile școlii, nu amestecând două instituții care, ne place sau nu, NU SUNT LA ACELAȘI NIVEL. E ca și cum amestecăm sociologia cu opera, nu? Credeți că după fuziune tineretul român va da buzna la Operă și va plăti 100 sau 200 de lei pentru Verdi? Tot în Centrul Vechi va fi îmbulzeală. Educația culturală se face în timp, etapă cu etapă, nu aruncând niște amatori, aflați în focurile pregătirii, într-o instituție de prestigiu. Scena nu va mai arăta la fel, spectacolele nu vor mai avea substanță, totul va fi o cârpeală. Sună rău, dar aceasta este realitatea.

author avatar
Andrei Coman
2.467 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger