AcasăNewsUn agent de poliţie din Giurgiu, acuzat că a luat mită de...

Un agent de poliţie din Giurgiu, acuzat că a luat mită de 20 de ori, condamnat definitiv. Pedeapsa primită

Agent de poliţie din Giurgiu, acuzat că a luat mită de 20 de(sursa foto: glasul-hd.ro)

Un agent de poliţie din Giurgiu, acuzat că a luat mită de 20 de ori, a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, a anunţat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Sentința a fost pronunțată recent de Curtea de Apel București (CAB).

„Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv, la data de 20.08.2024, pe un inculpat, la data săvârșirii faptelor agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (20 acte materiale), trafic de influență și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nedestinate publicității (3 acte materiale)”, conform comunicatului transmis miercuri de DGA.

Daniel Baluta

Ce s-a stabilit în urma cercetărilor

Ce au stabilit anchetatorii, în urma cercetărilor derulate în acest caz? „În cauză, cercetările (…) au stabilit faptul că, în perioada 2021-2022, polițistul a pretins și primit sume de bani și foloase (material lemnos – cherestea pentru construcții și lemne de foc) de la administratorii unor societăți comerciale cu sediul în județul Giurgiu, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu și efectuarea controalelor periodice la depozitele societăților.

În acest context, acesta a divulgat unui număr de 3 administratori de firmă informații despre care a luat cunoștință datorită atribuțiilor de serviciu, cu privire la controalele pe care urma să le execute în perioada următoare”, se mai arată în comunicatul DGA.

Conform aceleiași surse, în perioada martie-aprilie 2021, inculpatul a pretins și primit de la un administrator de firmă foloase cu titlu gratuit (2 metri cubi de cherestea), „pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor din cadrul Gărzii Forestiere, în scopul de a urgenta acordarea avizului de funcționare pentru depozitul deschis de societate în județul Giurgiu”.

În același dosar, magistrații au mai luat o decizie. De această dată în cazul celui de-al doilea inculpat în această cauză, un administrator de societate comercială acuzat de dare de mită. „Prin aceeași sentință penală, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe cel de-al doilea inculpat în dosar, respectiv administratorul de societate, la o pedeapsă, de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, informează sursa citată.

494 afisari

2 COMENTARII

  1. dar cei care au dat mita?
    ia nu da sa vezi cum nu ia
    cetatenii romani neeuropeni sunt de vina

Comments are closed.

Ultimele știri

Donald Trump, scrisoare adresată lui Nicușor Dan de Ziua Națională. Ce mesaj îi transmite omologului său român

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a adresat președintelui Nicușor Dan o scrisoare cu prilejul Zilei Naționale, în care subliniază relația strânsă dintre cele două...

Aglomerație uriașă la stația de metrou Unirii/Oamenii s-au înghesuit să poată ajunge să vadă tradiționala paradă de 1 Decembrie – VIDEO

Aglomerație de nedrescris pe peroanele de metrou de la stația de metrou Unirii, luni, 1 decembrie. Mulți dintre cei care au vrut să meargă...
spot_img