Europenii trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria securitate. Entuziasmul pentru Kama Harris nu este o garanție suficientăSe putea simți ușurarea din capitalele europene la intrarea Kamalei Harris în cursa prezidențială din SUA. Sigur, Joe Biden a fost un bun prieten al continentului în urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Dar Europa nu poate fi sentimentală în privința acestor lucruri.
Sondajele de opinie nu spuneau că Biden, în vârstă de 81 de ani, era aproape sigur că va pierde Casa Albă în fața lui Donald Trump?
Perspectivele europene asupra relației cu SUA tind să oscileze între automulțumire și nesiguranță, intercalate cu accese ocazionale de resentiment, comentează Financial Times.
Nu se știu prea multe despre viziunea Kamalei Harris asupra lumii, însă declarațiile sale publice au fost liniștitoare. „Pentru președintele Biden și pentru mine, angajamentul nostru sacru față de NATO rămâne ferm”, a afirmat ea la Conferința de securitate de la München din acest an.
La fel și sprijinul pentru Ucraina. Consilierul ei principal pentru politică externă, Philip Gordon, este un adevărat credincios transatlantic care și-a făcut cariera diplomatică angajându-se alături de aliații europeni ai Americii.
Însă Europa nu ar fi înțeleaptă să se antepronunțe. Nici entuziasmul pentru Harris nu este o garanție suficientă. Indiferent de rezultatul din noiembrie, Biden a fost ultimul atlantist visceral de la Casa Albă. A fost ales pentru prima dată în Senat în 1972, anul în care Washingtonul a ratificat primul său tratat privind armele nucleare cu Uniunea Sovietică. Astfel, busola sa personală a fost stabilită de alianța cu Europa din timpul Războiului Rece.
Curenții politici din SUA trag acum în două direcții. Prima înclină spre izolaționismul tradițional, conform căruia America ar trebui să renunțe la orice seamănă cu un rol de lider mondial; a doua susține că inamicul este China, iar europenii ar trebui lăsați să se descurce singuri. Harris, dacă va fi aleasă, nu va fi imună la aceste presiuni.
Europenii trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria securitate.
Concluzia inevitabilă pentru europeni este că, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să își asume responsabilitatea pentru propria securitate, fie prin construirea unui pilon european eficient în cadrul NATO, fie, în cazul unei președinții Trump, din ceea ce rămâne din alianță.
Este ceea ce Emmanuel Macron numește autonomie strategică sau suveranitate. Are dreptate, deși președintele francez nu este uneori ajutat de tendințele gaulliste ale declarațiilor sale.
Punctul de plecare este o creștere treptată a cheltuielilor militare. La aceasta se adaugă o strategie industrială de apărare a UE pentru a construi forțe capabile, structuri politice pentru luarea deciziilor comune care să dezarmeze dreptul de veto al celor care preferă să fie de partea lui Vladimir Putin.
Reverberațiile disprețului lui Trump față de NATO ar ajunge mult dincolo de Europa, punând sub semnul întrebării garanțiile de securitate de care se bucură aliații americani precum Japonia și Coreea de Sud. Europenii pot fi iertați că speră la mai bine. Atâta timp cât se pregătesc și pentru ce e mai rău.
