AcasăȘTIRI EXTERNECe spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la...

Ce spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „O rușine” – VIDEO

donald trumpfoto: Twitter @RpsAgainstTrump

Continuă să apară reacții după ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, desfășurată la finalul săptămânii trecute, mai exact vineri seară.

Ce spune fostul lider american, aflat în cursa pentru un nou mandat, la alegerile prezidențiale din toamnă, despre ceremonia din capitala franceză, organizată pentru a marca deschiderea Jocurilor Olimpice 2024? Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a descris luni drept o „ruşine” ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, relatează marţi AFP.


„Sunt foarte deschis la minte, dar cred că ceea ce au făcut a fost o ruşine”, a declarat fostul preşedinte american într-un interviu pentru Fox News, potrivit Agerpres.

Când a fost întrebat ce fel de ceremonie de deschidere şi-ar dori să vadă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, dacă ar fi atunci preşedinte, Donald Trump a afirmat scurt: „Nu vom avea o Cina cea de Taină, aşa cum au făcut-o zilele trecute”.

Una dintre secvenţele ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a stârnit polemici, reprezentând un grup de persoane la masă, inclusiv mai mulţi travestiţi, o scenă care a făcut trimitere la „Cina cea de taină”, ultima masă a lui Iisus alături de apostolii săi – moment care reprezintă fundamentul tainei Euharistiei în creştinism, amintește sursa citată.


Citiți și: România a intrat în istoria Jocurilor Olimpice încă de la parada delegaţiilor, de la festivitatea de deschidere de la Paris. Povestea emoţionantă

Nadia Comăneci, în centrul atenției la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. I-a eclipsat pe Serena Williams și Rafael Nadal (FOTO)

762 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger