Un accident cu urmări grave a avut loc într-o localitate din județul Botoșani.
La fața locului au intervenit de urgență cadrele medicale. Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor, fiind rănite.
O femeie de 78 de ani a murit după ce mașina în care se afla, și care era condusă de către fiica ei, s-a răsturnat într-o râpă, potrivit stirileprotv.ro. Accidentul dramatic a avut loc duminică, în satul Baisa, din județul Botoșani. Alte patru persoane din autovehicul au ajuns la spital, printre ele și o fată de 13 ani.
Persoanele rănite, duse la spital
Din primele informații, oamenii se întorceau de la o nuntă. Și, cel mai probabil din cauza oboselii, femeia în vârstă de 50 de ani, care conducea mașina, ar fi pierdut controlul volanului.
Mama șoferiței, grav rănită, a pierit la spital, conform sursei citate. Celelalte victime ale accidentului au suferit traumatisme, însă viața lor nu este în pericol. Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs acest accident.
Nu a fost singura situație în care s-a sunat mobilizarea în rândul salvatorilor. Duminică după-amiază, 21 iulie, pompierii au intervenit după ce au fost anunțați că o mașină a luat foc.
A fost vorba despre un autoturism parcat în curtea unui service din orașul Săveni, care a fost cuprins de flăcări, duminică după-amiază. Un bărbat care trecea prin zonă a observat incendiul și a sunat după ajutor – a anunțat ISU Botoșani.
„La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și au stins incendiul înainte ca acesta să se extindă la celelalte autoturisme parcate în imediata apropiere”, conform precizărilor sursei citate. Din câte au stabilit pompierii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o un scurtcircuit.