Ciucă merge să ia binecuvântare

Pentru trei zile, Washington devine capitala lumii, statut pe care oricum îl deținea, dar neoficial, că doar America dă ora exactă pe glob. Prezența României la summit-ul NATO nu contează decât numeric, altfel nici nu avem vreo așteptare – Klaus Iohannis, tot cu fraze fără substanță la purtător, Mircea Geoană va preda altcuiva sarcinile de ordonanță pentru secretarul general, iar Tîlvăr și Odobesc sunt de decor, că noi contracte de achiziții militare, nu așteptăm. Surprinde, însă, includerea în delegația oficială a lui Nicolae Ciucă, iar aici putem intui cam despre ce este vorba.

Venită într-un moment extrem de interesant, vizita lui Ciucă la Washington deschide ușile unor scenarii care vor zgudui politica de la București. S-a intrat, deja, în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, chiar dacă pe stil românesc, adică pe ascuns, cum suntem obișnuiți – au început atacurile indirecte, cu tot felul de zvonuri lansate pe piață, iar intrigile țesute pun în alertă partidele, dar bulversează și electoratul, deopotrivă.

Nu știi cine candidează, însă vezi că panouri gigant au împânzit țara, intrările și ieșirile marilor orașe fiind „păzite” de zâmbetele politicienilor care promit că vor face și vor drege. În același timp, tot felul de zvonuri sunt aruncate pe piață, unele doar ca diversiune, altele ca potențială mutare, în caz că prinde. Din categoria „fonflee ieftine și fără acoperire” a apărut și știrea care anunță că Eduard Hellvig ar fi alegerea PNL pentru președinția României, iar Nicolae Ciucă urmează să facă un pas în spate. Greu de crezut că acest scenariu poate fi „turnat” acum, cu doar câteva luni înainte de scrutin; cel mai probabil, liberalii de la baza nu vor accepta să „tragă” la căruța mânată de Hellvig, loialitatea față de conducerea PNL fiind demonstrată la „locale”.

Iohannis, ce pui la cale?

Ce caută șeful Senatului la reuniunea NATO, s-au întrebat și social-democrații, care bănuiesc că trebuie să se pună la cale ceva important, de vreme ce Nicolae Ciucă a ajuns la Washington în fix în aceste zile, concomitent cu alți șefi de state. Este nevoie să fie aduși la aceeași masă și viitorii lideri, lângă cei actuali?

Tocmai pentru a lămuri cum stau lucrurile s-a deplasat Nicolae Ciucă la Washington. Oficial, vizita sa are legătură cu lucrările summit-ului parlamentar al NATO (7-9 iulie), dar el va sta acolo și pe 10 și 11 iulie, când este programată reuniunea liderilor.

Ciucă ajunge în capitala SUA la momentul oportun pentru el, când la București se fac cărțile pentru Cotroceni. Din acest punct de vedere, putem spune că are toate motivele să lămurească situația – se bucură sau nu și de sprijinul politic al Americii, fiindcă pe cel militar, al susținerii Pentagonului, l-a primit, iar Național a dezvăluit, în primăvară, acest lucru.

Totuși, dacă s-a dus doar pentru binecuvântare, „timing-ul” ales nu este cel mai bun – cine are timp de discuții despre viitorul lui Ciucă într-un moment în care în joc este miza secolului: pacea lumii sau startul celui de-Al Treilea Război Mondial?!

Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis la Washington, braț la braț, departe de ochii PSD-ului, iată un tablou la care Marcel Ciolacu trebuie să privească atent. Președintele României merge la reuniunea NATO cu orgoliul călcat în picioare și imaginea făcută zdrențe după ce a vrut să ajungă secretar general, dar Joe Biden l-a dat afară din „vestiar”; și nici măcar o șapcă n-a primit! Deja se fac glume pe seama lui Iohannis, despre care se spune că este singura victorie înregistrată de liderul american, altfel spulberat, recent, într-un „debate” de Donald Trump.

Cu ambițiile personale fluturate în public nu prinzi nici măcar un post de comisar european, darmite ce visa Iohannis. Însă, tocmai înfrângerea asta îl face periculos acum și în perspectiva alegerilor prezidențiale. Sasul și-a exprimat fățiș dorința de a rămâne activ pe scena politică internă, dacă în „Liga Campionilor” nu s-a putut. Iar o vizită la Washington, la braț cu Nicolae Ciucă, îi oferă prilejul să-și expună viziunea asupra viitorului țării și, de ce nu, chiar să insiste pentru unificarea Dreptei, „glonțul” pe care-l ține pe țeavă.